• BCR
  • Groupama

Stiri

4 august 2012 Argint olimpic pentru echipa masculina de sabie a Romaniei

Tiberiu Dolniceanu, Rares Dumitrescu,  Gelu Zalomir si Alexandru Siriteanu, cu alte cuvinte echipa masculina de sabie a Romaniei a cucerit a patra medalie de argint pentru Romania, la Londra.
Argintul sabrerilor este  al saptelea  trofeu olimpic romanesc, dupa cele doua medalii de bronz obtinute de Razvan Martin, la haltere, si gimnastele noastre la echipe, cele trei medalii de argint  adjudecate la judo de Corina Caprioriu si Alina Dumitru, Roxana Cocos, la haltere, si aurul cucerit de Alin Moldoveanu la tir.

Romania a dominat China in sferturile de finala si a invins-o cu un scor confortabil 45 – 35.
 A urmat meciul de infract cu Rusia. Romanii au condus  la un moment dat chiar si cu sase tuse, dar la mijlocul partidei adversarii au revenit si au egalat, dupa care a urmat o perioada in care cele doua formatii au mers cap la cap. Finalul le-a apartinut insa romanilor. Gelu Salomir care a intrat in ultimul schimb a reusit  sa-si pastreze calmul si a adus victoria pentru echipa Romaniei cu 45-43.
In finala scrimerii nostri  au trebuit insa sa recunoasca superioritatea reprezentantilor Coreei, in fata carora au cedat cu 26-45. Aproape de jumatatea intalnirii Tiberiu Dolniceanu s-a apropiat la numai o singura tusa de adversar (15-16), dar nici el nici colegii sai nu au reusit sa tina piept asalturilor coreenilor, care s-au impus lejer la final. Culmea, asiaticii s-au antrenat o buna bucata de vreme chiar in cadrul Complexului Olimpic “Sydney 2000” de la Izvorani.
Frumoasa performanta pentru cei patru  sabreri, dar si pentru antrenorul lor Mihai Covaliu, campion la JO de la Sydney in 2000, care a dovedit astfel ca este si un excelent tehnician.