Urmand exemplul mamei sale,  campioana nationala in anul 1950, Emilia Eberle a inceput sa practice gimnastica la varsta de 7 ani, la Arad, sub indrumarea antrenorilor Judita Varkony si Pavel Rosenfeld. A mai activat la Liceul cu Program de Gimnastica din Onesti si CSS Cetate Deva, fiind pregatita de antrenorii Martha si Bela Karoly.

A debutat in competitiile internationale in 1976, iar un an mai tarziu a castigat doua probe, sarituri si paralele inegale, la Campionatele Balcanice. La CE de junioare de la Milano, din 1978, a cucerit trei medalii de aur, la individual compus, la sarituri si paralele, una de argint la sol si s-a clasat pe locul 4 la barna.

La CE de senioare de la Copenhaga, din 1979, a obtinut trei medalii de argint, la individual compus, paralele si barna. In 1978, a participat la CM de la Strasbourg, unde a urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului cu echipa si a obtinut trei medalii de bronz la paralele, sol si barna.

In 1979, la CM de la Fort Worth, alaturi de Nadia Comaneci, Dumitrita Turner, Melita Ruhn si Rodica Dunca, a facut parte din echipa care a castigat primul titlu mondial din istoria gimnasticii romanesti. Pe aparate a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului la sol, iar la paralele s-a clasat a treia.

La JO de la Moscova, din 1980, a cucerit doua medalii de argint, pe echipe si la paralele.

Dupa retragerea din activitatea competitionala a devenit antrenoare, din 1988 activand ca tehnician in Ungaria, iar apoi in SUA.

A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar in anul 2000 i-a fost conferita Crucea nationala „Serviciul Credincios”, clasa a IlI-a.