Corneliu Marin

Locul nasterii: Bucuresti
Portret
La varsta de 14 ani a inceput sa practice scrima, arma sabie, la Clubul Viitorul din Bucuresti cu antrenorul Lucian Glisca. La 17 ani a urcat pe treapta a doua a podiumului national, pentru ca un an mai tarziu sa cucereasca titlul national la juniori. In 1972 s-a transferat la Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua Bucuresti unde a inceput antrenamentele cu Dumitru Mustata. Desi initial s-a pregatit pentru meseria de bijutier, in cele din urma s-a dedicat in totalitate scrimei, timp de 15 ani clasandu-se in primul esalon de sabreri ai Romaniei.
A participat la trei editii ale Jocurilor Olimpice, cucerind doua medalii de bronz cu echipa de sabie a Romaniei. Tot cu echipa de sabie a Romaniei a mai cucerit in 1977 medalia de argint la CM de la Buenos Aires, iar in 1975 a obtinut bronzul la CM de la Budapesta. A fost campion balcanic, in 1975, iar in 1982, la Jocurile Mondiale Univesitare de la Bucuresti, a cucerit medaliile de aur atat la individual, cat si la echipe. A participat la o serie de Cupe traditionale si competitii internationale unde a obtinut rezultate excelente.
Dupa retragerea din activitatea competitionala a devenit antrenor de scrima, din 1985 activand la sectia de sabie a CSA Steaua.
In 1977 a fost desemnat “Cel mai bun scrimer al anului” si al zecelea sportiv al Romaniei, in acelasi an primind si titlul de Maestru Emerit al Sportului.
Palmares olimpic
Jocuri olimpice | Proba | Loc |
---|---|---|
Los Angeles 1984 | sabie echipe | 3 |
Moscova 1980 | sabie echipe | 5 |
Montreal 1976 | sabie echipe | 3 |
Palmares competitional
Competitie | Proba | Loc |
---|