Biatlon
Biatlonul combină forța și agresivitatea schiului fond cu precizia tirului și a apărut in padurile scandinave, pe vremea cand oamenii vânau pe schiuri. Primele intreceri se pare că au aparut prin secolul al XVIII-lea, dar cele dintâi competiții moderne au fost organizate de norvegieni în 1912.
Patrula militară – precursorul biatlonului - a fost inclusă în programul olimpic încă de la prima ediție de iarnă a JO - Chamonix 1924. La următoarele ediții - Saint Moritz 1928, Garmisch-Partenkirchen 1936 și St. Moritz 1948, patrula militară a figurat ca sport demonstrativ.
România se numără printre primele națiuni care a participat la probele demonstrative ale patrulei militare. La JO Saint Moritz 1928, patrula militară românescă formată din lt. Ion Zărnescu, plt. Ioan Rucăreanu, sld. Constantin Pascu și sld. Toma Calista s-a clasat pe locul 8, la ștafetă.
Întrecerile masculine de biatlon, în varianta actuală, au fost introduse programul olimpic abia în 1960, la JO de la Squaw Valley, iar cele feminine în 1992, la JO de la Albertville.
România a fost reprezentată în premieră la JO în 1964, la Innsbruck, unde Gheorghe Vilmoș s-a clasat pe locul 5, în proba individuală de 20 km, cea mai valoroasă performanță a României la biatlon din toate timpurile, atât la individual cât și la ștafetă, atât la masculin, cât și la feminin.
Reprezentanții României au lipsit din întrecerile olimpice de biatlon doar la Calgary 1988.
Cea mai valoroasă reprezentantă a României în probele feminine de biatlon a fost Eva Tofalvi, prezentă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice.
Locul 11, la 15 km individual, pe care Eva Tofalvi s-a clasat de două ori, la Nagano 1998 și Vancouver 2010, reprezintă cea mai bună clasare românească din istorie, într-o probă individuală feminină.
La Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 se va concura în 11 probe:
5 probe masculine: 10 km sprint, 20 km individual, 12,5 km urmărire, 15 km mass start, ștafetă 4x7,5 km
5 probe feminine: 7,5 km sprint, 15 km individual feminin, 10 km urmărire, 12,5 km mass start, ștafeta 4x6 km
1 probă mixtă: ștafetă mixtă 4x6 km
0 MEDALIE DE AUR
0 MEDALIE DE ARGINT
0 MEDALIE DE BRONZ