Alexandru Papană a practicat mai multe sporturi, dar cel mai mult i-a plăcut să zboare. A participat la numeroase meetinguri aviatice ca pilot de avion încercând de fiecare dată să doboare recorduri de zbor.
La Salt Lake 1932, a fost pilotul bobului 2 persoane, probă la care a participat alături de prietenul său Dumitru Hubert, pilot de avioane ca și el.
În 1933, tandemul Alexandru Papană / Dumitru Hubert a cucerit primul titlu mondial la bob din istorie pentru România, la CM de la Schreiberhau (Germania). Un an mai târziu, cei doi au câștigat bronzul mondial în aceeași probă.
După moartea prietenului și coechipierului din bobul de două persoane Dumitru Hubert s-a retras din competițiile de bob
La ediția de vară Jocurilor Olimpice care a avut loc la Berlin în 1936 a participat la o demonstrație aviatică.
După Jocuri, Papană a fost invitat să ia startul la mai multe concursuri aviatice organizate în Statele Unite ale Americii și a câştigat mai multe competiţii desfăşurate peste ocean.
A devenit un aviator extrem de cunoscut și a testat mai multe avioane folosite de armata americană în cel de-al II-lea Război Mondial.În 1946, Papană s-a sinucis, iar în biletul de adio a cerut ca cenușa să-i fie împrăștiată cu un avion.
