Ziua 8, Paris 2024 – TEAM ROMANIA - Canotajul și-a încheiat en-fanfare parcursul olimpic, cu AUR în proba regină
Zi superbă pentru canotajul românesc! Echipajul feminin de 8+1 a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic, încheind un parcurs olimpic de poveste. Canotorii români nu numai că au cucerit 5 medalii – 2 AUR, 3 ARGINT, dar toate cele 11 echipaje care au luat startul în competiția olimpică au încheiat în TOP 9. Canotoarea Secoulului XX Elisabeta Lipă, componentă a echipajului de 8+1 care cucerit aurul olimpic urmă cu 20 de ani, a povestit câte emoții a avut înainte de cursă și cum au reușit fetele care au cucerit argintul în zilele anterioare la dublu vâsle și dublu rame să se mobilizeze în cursa REGINĂ.
Zi superbă pentru canotajul românesc! Echipajul feminin de 8+1 a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic, încheind un parcurs olimpic românesc de poveste. Canotorii români nu numai că au cucerit 5 medalii – 2 AUR, 3 ARGINT, dar toate cele 11 echipaje care au luat startul în competiția olimpică au încheiat în TOP 9. Canotoarea Secoulului XX Elisabeta Lipă, componentă a echipajului de 8+1 care cucerit aurul olimpic urmă cu 20 de ani, a povestit câte emoții a avut înaite de cursă și cum au reușit fetele care au cucerit argintul în zilele anterioare la dublu vâsle și dublu rame să se mobilizeze în cursa REGINĂ.
”Mi-am dorit enorm acest titlu olimpic, încât n-am închis un ochi toată noaptea. Cred că am avut emoțiile mai mari decât ei. Iar astăzi când le-am văzut în cursă mi-am dat seama după toate medaliile pe care și le-au dorit și nu au reușit să ajungă pe cea mai înaltă treaptă, pentru că e foarte greu să dublezi, așa cum am făcut ele, să sari dintr-o barcă în alta, sunt eroine, vă spun sincer asta, şi-au vărsat toți nervii pe această cursă. Ori la bal, ori la spital. Și am avut flash-uri din cursa noastră de acum 20 de ani, când am încins hora aia memorabilă pe ponton. Acum le-am spus că a trecut vremea horelor și trebuie să încingă un dans mai modern - Tânăr vreau mereu să fiu/Să trăiesc asa cum stiu/ Ca la douăzeci de ani/
Fără griji și fără bani. Mă mai bucură faptul că am văzut mulţi români în tribune care au fost în extaz total. Oameni care poate au venit pentru prima dată la canotaj, dar emoția aia transmisă și dorința de a câștiga conaționalul tău i-a făcut să zburde cu adrenalina la maxim”, a spus Elisabeta Lipă.
La tir cu arcul, Mădălina Amăistroaie, a părăsit competiția individuală în optimite de finală, dar i-a ținut piept onorabil lui Suhyeon Nam, sportiva din Republica Coreea, campioană olimpică la Paris 2024 cu echipa. La cei 21 de ani, Mădălina a tras de la egal la egal cu valoroasa ei adversară, până la scorul 2-2, după care Suhyeon s-a desprins și s-a impus cu 6-2, drumul coreencei oprindu-se pe treapta a doua a podiumului olimpic la individual.
Toate rezultatele sportivilor români în ZIUA 8 competițională Paris 2024
Canotaj
- opt rame cu carmaci (8+) feminin - Adriana Adam, Roxana Iuliana Anghel, Amalia Bereș, Nicoleta Ancuța Bodnar, Maria Lehaci , Victoria Ștefania Petreanu, Simona Geanina Radiș, Maria Magdalena Rusu , Ioana Vrînceanu - MEDALIE DE AUR - în FINALĂ, cu timpul 5:54.39. după ce în serii, au avut cel mai bun timp, 6:12.31
- opt rame cu cârmaci (8+) masculin - Constantin Adam, Florin Nicolae Arteni Fîntînariu, Bogdan Sabin Băitoc, Marius Vasile Cozmiuc, Alexandru Laurențiu Danciu, Florin Sorin Lehaci, Adrian Petre Munteanu, Mugurel Vasile Semciuc, Mihăiță Vasile Țigănescu - Locul 5 - în FINALĂ cu timpul 5:30.15. Băieții au venit din recalificări, unde au obținut timpul 5:30.00
- simplu vâsle masculin - Mihai Chiruță - Locul 7 - cu timpul 6:44.83
Yachting
- dinghy ILCA 6 feminin - Ebru Bolat - Locul 19 - la general, după 6 curse; în cursa 6 - locul 21 cu 21 puncte, în cursa 5 - locul 14 (14 p), cursa 4 - locul 5 (5 p); cursa 3 - locul 32 (32 p), cursa 2 - locul 16 (16 p), cursa 1 - locul 28 (28 p)
Tir cu arcul
- Arc recurbat feminin - Mădălina Ștefania Amăistroaie - în Optimi a pierdut cu 2-6 în fața Suhyeon Nam (Republica Coreea)
Atletism
- triplusalt feminin - Elena Andreea Taloș - Locul 10 - în FINALĂ, cu 14.03 m