Săriturile cu schiurile, sub lupa COSR în perspectiva JO Milano-Cortina 2026 și FOTE Brașov 2027
George Boroi, secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a fost la Râșnov pentru a urmări evoluțiile săritorilor cu schiurile români seniori la competiția desfășurată sub egida Federației Internaționale de Schi (FIS) și pentru a sta de vorbă cu cei mai valoroși juniori tricolori de la acest sport.
Reprezentanții României care au participat la dubla etapă FIS Grand Prix de vară la sărituri cu schiurile găzduită de Complexul Sportiv de pe Valea Cărbunării, de lângă Râșnov, au fost încurajați din tribune de George Boroi, secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Cosmin Tabără, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, și Adrian Rădulescu, viceprimarul orașului Râșnov, care au oficiat și câteva festivități de premiere.
Cele mai bune clasări românești au fost ale Danielei Vasilica Toth (fostă Haralambie), aflată pe un loc eligibil pentru participarea la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026, - locul 7, cu 183,4 puncte (83 m și 79 m) și a lui Mihnea Alexandru Spulber, locul13, cu 222,2 puncte (89 m și 92,5 m). Au fost cele mai bune rezultate înregistrate de săritorii cu schiurile tricolori din istoria participărilor României la Cupa Mondială.
Alessia Mîțu-Coșca a terminat pe 34, cu 43,2 puncte (60 m), iar Delia Anamaria Folea a încheiat pe 35, cu 42 puncte (60,5 m). La masculin, Daniel Andrei Cacina a ocupat locul 20, cu 211,5 puncte (85 m și 93 m).
Un adevărat spectacol au oferit la Râșnov și săritorii juniori eligibili pentru participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European Brașov 2027, care au deschis ambele etape ale Cupei Mondiale. Ei au avut ocazia să-și demonstreze valoarea, să evolueze pe aceleași trambuline cu cei mai mari săritori cu schiurile din lume și să simtă atmosfera de mare competiție pe aceeași arenă unde, în 2027, o mare parte dintre ei vor concura la FOTE Brașov.
Alături de Puiu Gaspar, președintele FR Schi Biatlon, și Florin Pelin, coordonatorul programului de performanță pentru FOTE Brașov 2027, George Boroi s-a întâlnit cu săritorii juniori, și antrenorii lor. Secretarul general al COSR i-a îndemnat pe tineri să se pregătească cu seriozitate pentru competiția olimpică de peste doi ani și să își urmeze cu pasiune obiectivele.
COSR își continuă sprijinul constant pe care îl oferă juniorilor prin programele destinate acestora în Centre Naționale Olimpice sau prin Programul Burse Olimpice.
Ski jumping under the scrutiny of the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC) ahead of Milano-Cortina 2026 and Brașov 2027 EYOF
George Boroi, Secretary General of the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC), was in Râșnov to follow the performances of Romanian senior ski jumpers at the competition held under the aegis of the International Ski Federation (FIS) and to meet with the most promising Romanian juniors in this sport.
Romania’s representatives at the double stage of the FIS Summer Grand Prix in ski jumping, hosted at the Valea Cărbunării Sports Complex near Râșnov, were cheered from the stands by George Boroi, COSR Secretary General, Cosmin Tabără, Vice President of the National Sports Agency, and Adrian Rădulescu, Deputy Mayor of Râșnov, who also officiated some of the award ceremonies.
The best Romanian results came from Daniela Vasilica Toth (formerly Haralambie), who is in an eligible position for participation in the Milano-Cortina 2026 Olympic Games – 7th place, with 183.4 points (83 m and 79 m), and Mihnea Alexandru Spulber, 13th place, with 222.2 points (89 m and 92.5 m). These were the best results ever recorded by Romanian ski jumpers in the history of the country’s participation in the World Cup.
Alessia Mîțu-Coșca finished 34th, with 43.2 points (60 m), while Delia Anamaria Folea came 35th, with 42 points (60.5 m). In the men’s competition, Daniel Andrei Cacina placed 20th, with 211.5 points (85 m and 93 m).
A true spectacle was also offered in Râșnov by the junior jumpers eligible to compete at the European Youth Olympic Festival (EYOF) Brașov 2027, who opened both stages of the World Cup. They had the chance to demonstrate their skills, perform on the same hills as the world’s top ski jumpers, and experience the atmosphere of a major competition at the same venue where many of them will compete at EYOF Brașov in 2027.
Together with Puiu Gaspar, President of the Romanian Ski Biathlon Federation, and Florin Pelin, coordinator of the performance program for EYOF Brașov 2027, George Boroi met with the junior athletes and their coaches. The COSR Secretary General encouraged the youngsters to prepare with commitment for the Olympic competition in just over two years and to pursue their goals with passion.
ROSC continues its consistent support for juniors through dedicated programs in National Olympic Centers and through the Olympic Scholarships Program.