România, pe harta lumii la înot cu o medalie de argint și una de bronz la Mondialele de juniori de la Otopeni, organizate la cele mai înalte standarde de FRNPM
România a încheiat Campionatele Mondiale de înot rezervate juniorilor cu vârste până în 18 ani (U18), competiție organizată în premieră în România de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) sub auspiciile World Aquatics, forul mondial de natație, cu două medalii – un argint și un bronz, și prezențe în nouă finale.


Daria Silișteanu nu numai că a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului mondial, după o cursă incredibilă în finala de la 100 m spate, dar timpul reușit de ea - 1.00:02, este nou record personal și nou record național al probei la categoriile de vârstă 16, 17, 18 și +19 ani.
Precedentul record național în această probă fusese stabilit de Diana Mocanu (1:00.21) pe 18 septembrie 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, în finala în care a devenit prima campioană olimpică a României la înot din istorie.
Medalia de bronz cucerită de Robert Badea, stropită cu lacrimi de bucurie după finala de la 400 m mixt, a fost cucerită de asemenea cu nou record național. Timpul lui - 4:13.79, este nou record național la categoriile 17, 18 și +19 ani.
Atât Daria, pregătită la CS Dinamo București de antrenorii Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș, cât și Robert, legitimat la CSA Steaua București și antrenat de Iulia Becheru, au ”pășit” pe drumul marilor performanțe la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Robert a participat la două ediții de vară ale FOTE (Maribor 2023 și Banska Bystrica 2022) unde a cucerit 3 medalii (2 AUR, 1 ARGINT), în timp ce Daria, prea mică pentru a participa la FOTE Banska Bystrica 2022, la Maribor 2023, a uimit cu cele două medalii de aur pe care le-a câștigat la100 m spate și cu ștafeta feminină de 4x100 m, deși împlinise 14 ani doar de patru luni.
Remarcabile au fost și alte prezențele ale juniorilor români în opt finale:
Daria Asaftei - locul 5 - 200 m bras feminin (2:27.43 – nou record național la categoriile 16, 17 și 18 ani),
Aissia Prisecariu – locul 6 - 100 m spate (1:00.50)
Darius Ștefan Coman – locul 6, 200 m bras masculin (2:11.89)
Tudor Iordache, Darius Coman, Robert Badea, Eric Andrieș - locul 6 - ștafetă 4x100 m mixt masculin (3:38.15)
Robert-Andrei Badea - locul 7 - 200 m mixt masculin (2:01.26)
Andrei Theodor Proca - locul 8 - 800 m liber, 1500 m liber masculin
Daria Asaftei - locul 8 - 100 m bras feminin (2:27.43)


Husain Al Musallam, președintele World Aquatics, prezent la competiția de la Otopeni, a lăudat atât eforturile Federației Române de Natație și Pentatlon Modern în fruntea căreia se află președinta Camelia Potec, proaspăt aleasă în Biroul Executiv al World Aquatics, pentru organizarea întrecerilor de înot ale lumii la cele mai înalte standarde, cât și prestațiile înotătorilor români.
”Am avut recorduri mondiale, medalii diverse și o nouă ascensiune națională, iar aceste lucruri fantastice contribuie la dezvoltarea înotului în întreaga lume. Am văzut diversitate de sportivi din România în semifinale și finale. Am văzut medalii. Este un pas înainte pentru România, pentru înot și pentru viitorul înotului mondial”, a spus președintele World Aquatics la Otopeni.
România a încheiat pe locul 15 în clasamentul mondial pe medalii al competiției dominate de Statele Unite ale Americii cu 22 medalii (10 aur – 6 argint – 6 bronz), urmate de Echipa Neutră din care au făcut parte sportivii ruși, cu 15 medalii ( 5-5-5), și de China cu 11 medalii (5-3-3).
Susa foto: Facebook FRNPM
Romania on the World Swimming Map with a Silver and a Bronze at the Junior World Championships in Otopeni, Organized at the Highest Standards by Romanian Swimming Federation
Romania closed the Junior World Swimming Championships (U18), held for the first time in Romania and organized by the Romanian Federation of Swimming and Modern Pentathlon (FRNPM) under the auspices of World Aquatics, with two medals — one silver and one bronze — along with appearances in nine finals.
Daria Silișteanu not only climbed the second step of the world podium after an incredible race in the 100m backstroke final, but her time — 1:00.02 — is a new personal best and a new national record for the 16, 17, 18, and +19 years categories. The previous national record in this event was set by Diana Mocanu (1:00.21) on September 18, 2000, at the Sydney Olympics, in the final where she became Romania’s first Olympic champion in swimming.
The bronze medal won by Robert Badea, celebrated with tears of joy after the 400m individual medley final, also came with a new national record. His time — 4:13.79 — is the new national record for the 17, 18, and +19 categories.
Both Daria, trained at CS Dinamo Bucharest by coaches Andrei Pinticanu and Luis Lăcătuș, and Robert, registered at CSA Steaua Bucharest and trained by Iulia Becheru, took their first steps toward great performances at the European Youth Olympic Festival (EYOF). Robert participated in two summer editions of the EYOF (Maribor 2023 and Banská Bystrica 2022), where he won 3 medals (2 GOLD, 1 SILVER), while Daria, too young for EYOF Banská Bystrica 2022, amazed at Maribor 2023 by winning two gold medals — in the 100m backstroke and with the women’s 4x100m relay — at just 14 years old.
Other notable Romanian junior presences in eight finals included:
Daria Asaftei – 5th place, women’s 200m breaststroke (2:27.43 – new national record for 16, 17, and 18 years categories)
Aissia Prisecariu – 6th place, women’s 100m backstroke (1:00.50)
Darius Ștefan Coman – 6th place, men’s 200m breaststroke (2:11.89)
Tudor Iordache, Darius Coman, Robert Badea, Eric Andrieș – 6th place, men’s 4x100m medley relay (3:38.15)
Robert-Andrei Badea – 7th place, men’s 200m individual medley (2:01.26)
Andrei Theodor Proca – 8th place, men’s 800m freestyle and 1500m freestyle
Daria Asaftei – 8th place, women’s 100m breaststroke
Husain Al Musallam, president of World Aquatics, present at the Otopeni competition, praised both the efforts of the Romanian Federation of Swimming and Modern Pentathlon, led by president Camelia Potec (recently elected to the World Aquatics Executive Bureau), for organizing the championships at the highest standards, and the performances of the Romanian swimmers.
“We had world records, diverse medals, and a new national rise, and these fantastic achievements contribute to the development of swimming worldwide. I saw Romanian athletes in semifinals and finals. I saw medals. This is a step forward for Romania, for swimming, and for the future of world swimming,” said the president of World Aquatics in Otopeni.
Romania finished 15th in the overall medal standings, a competition dominated by the United States with 22 medals (10 gold – 6 silver – 6 bronze), followed by the Neutral Team (with Russian athletes) with 15 medals (5-5-5), and China with 11 medals (5-3-3).
Photo source: Facebook FRNPM