Romania din nou pe podium la JE MINSK 2019! Andreea Bogati si Dacian Nicolae Barna au cucerit medaliile de argint la cuplu mixt, la gimnastica aerobica
Ziua de astazi s-a incheiat cu o noua victorie pentru Team Romania. In finala probei de cuplu mixt de la gimnastica aerobica, Andreea Bogati si Dacian Nicolae Barna au urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului
Ziua de astazi s-a incheiat cu o noua victorie pentru Team Romania. In finala probei de cuplu mixt de la gimnastica aerobica, Andreea Bogati si Dacian Nicolae Barna au urcat pe cea de-a doua treapta a podiumului. Cu 21,800 puncte, tricolorii au stat in fruntea clasamentului pana inaintea ultimilor concurenti din concurs – reprezentantii Italiei, care au obtinut cu 50 de sutimi mai mult si trecut pe primul loc, adjudecandu-si medaliile de aur.
“Suntem foarte fericiti cu medalia de argint pe care am cucerit-o in aceasta seara. Nu consideram ca am pierdut aurul pentru ca noi suntem de aur. Speram ca maine la grup sa urcam toti cinci pe prima treapta a podiumului pentru ca ne-am pregatit pentru aur. Suntem o echipa si cu totii meritam sa ascultam imnul Romaniei de pe prima treapta a podiumului”, a spus Andreea Bogati.
Andreea Bogati, Dacian Nicolae Barna, Gabriel Bocser, Dorin Marian Brotei, Mihai Alin Popa, care s-au pregatit sub indrumarea antrenoarelor Maria Fumea si Madalina Cioveie, se vor lupta pentru medalii in finala de la grup a JE MINSK 2019.