Milano Cortina 2026 – Ziua 1 competițională – primele manșe la sanie simplu masculin și sărituri cu schiurile feminin de pe trambulina normală
Primii componenți ai TEAM ROMANIA care au intrat în competiția olimpică de la Milano Cortina 2026 au fost băieții din lotul de sanie și fetele din cel de sărituri cu schiurile. Daniela Toth și Delia Folea au încheiat întrecerile de pe trambulina normală pe locurile 30, respectiv 48, în timp ce Valentin Crețu și Eduard Crăciun au terminat primele două manșe, din cele patru de concurs, pe pozițiile 13, respectiv 25.
Concursul masculin de sanie simplu a început extrem de strâns.
În manșa 1, Vali Crețu s-a clasat pe locul 12, cu timpul 53.702 , în timp ce Eduard Crăciun a ocupat locul 25, cu 54.784. După manșa a doua, Crețu se află pe locul 13 la general, cu timpul cumulat de 1:47.482, la 1.656 secunde de liderul clasamentului provizoriu germanul Max Langenhan (1:45.826), iar Eduard Crăciun ocupă locul 25, cu 1:49.593, la 3.767 s de primul loc.
Cei doi sportivi români au fost puternic susținuțidin tribune, Eduard Crăciun, de prietena sa, prezentă la finiș după fiecare coborâre, iar Valentin Crețu, de fratelei său.
Valentin Crețu, la a 5-a sa participare olimpică:
” Începutul a fost aproape de ce ne-am programat. Am urmărit să fim foarte constanți în cubărâri. Am și riscat puțin, dar încercăm să nu mai facem greșelile de la Beijing. Să păstrăm și o doză de siguranță, dacă putem numi siguranță, la 120-130 km la oră pe gheață. La câți ani am în spate, simt foarte bine toate pârtile. Problema mea personală ar fi că mereu vreau mai mult și nu ascult întotdeauna de antrenori și lucrez prea mult la ceea ce înseamnă stabilitatea sănii. În detrimentul stabilității să meargă mai tare și uneori, la viteză mare, pierd controlul. Sper să reușesc să-mi țin mințile aici și să ascult de antrenori. Consider că ambele manși au fost foarte bune. La start mă așteptam să am un start mai bun. Ca și coborâri au fost similare. Ok, aici ar fi virajul 4, care a fost puțin diferit în manșa a doua. Pentru mâine, dacă ar fi să aleg, aș alege prima manșă să pot să am același parcurs în concursul de mâine. Ne vom uita la patine, să vedem cât sunt zgriate. Îmi doresc să reușesc să rămân calm, concentrat pe ce am de făcut, să nu mă uit la adversari, să nu mă afecteze performanțele lor și cred că avem șanse să urcăm în clasament, măcar o poziție. Realistic, o poziție sau două ar fi la îndemâna mea, apoi ce ne oferă și șansa, vom vedea mâine. Mulțumesc pentru susținere!”, a încheiat Valentin Crețu interviul pentru Team Romania.
”Debutul la Jocuri a fost plin de emoții, cu susținere din partea celor dragi. A fost ceva excepțional. Prietena mea a fost în tribună. Această competiție olimpică nici nu se simte chiar ca o competiție. Pentru mine, cel puțin, este o defilare, aș putea să spun. Atmosfera e diferită, energia e diferită, totul este la superlativ. Prima manșă ai avut ușoarele probleme. A fost mai bine în manșa a doua. Sunt mulțumit, având în vedere dificultatea gestionării emoțiilor și chiar dacă nu au fost cele mai bune manșe, am reușit să ajung jos cu două manșe acceptabile. De fiecare dată dau tot ce am mai bun”, a spus Eduard Crăciun.
Concursul de sanie simplu continuă, manșele 3 și 4, finale, sunt programate mâine.
În concursul feminin de sărituri cu schiurile de pe trambulină normală de la Predazzo, Daniela Toth a avut o evoluție bună în manșa 1, unde a reușit cu o săritură de 92,0 m, care i-a adus 109,2 puncte și califcarea în finală de pe locul 29. În ultimul act a sărit tot 92,0 m, dar a obținut doar 98,2 p, și cu un total de 207,4 p, a încheiat concursul pe locul 30.
Cealaltă reprezentantă a României, Delia Folea, s-a clasat pe locul 48, după o săritură de 79,5 m, care i-a adus 78,3 p.
Surpriza concursului a venit din partea norvegiencei Anna Odine Strøm, care, cu două sărituri de peste 100 m, a cucerit medalia de aur, în fața marii favorite, Nika Prevc. Medalia de bronz a revenit japonezei Yuki Maruyama.