Mila lui Dumnezeu. Cine a fost Ivan Patzaichin? O carte de suflet, scrisă din suflet
O nouă pagină în memoria CampiOMULUI Ivan Patzaichin s-a scris astăzi la Muzeul Sportului din București. Cartea ”Mila lui Dumnezeu: Cine a fost Ivan Patzaichin” a fost lansată chiar pe 26 noiembrie 2026, ziua în care, în urmă cu 76 de ani, legedarul canoist al României se năștea în Delta Dunării.
Acolo unde ”timpul nu trece. Se dizolvă. Se amestecă în apă, în vânt, în stuf…..”. Acolo unde ”un om …a învățat devreme că natura nu se învinge ci se integrează. Că apa nu se împacă bine cu forța, ci cu răbdarea”…. Așa începe volumul despre Ivan Patzaichin scris de Sorin Trâncă, absolvent al Universității du Vest din Timișora, cu o carieră de succes în publicitate și industria binelui, care în ultima vreme s-a îndreptat către ”storytelling” preferând genul documentar.
Alături de Ivona Patzaichin Rusu, fiica lui Ivan, și autor, au stat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Teodor Frolu, vicepreședintele Asociației "Ivan Patzaichin - Mila 23", editorul Bogdan Ungureanu și o mulțime de personalități ale sportului românesc, prieteni și foști colegi de la Dinamo București, clubul de suflet al lui Ivan.
Cu vocea gâtuită de emoție, Ivona a fost cea care a vorbit prima despre cartea de suflet, scrisă din suflet, despre Ivan.
”Ce pot să spun decât că îmi este foarte dor de Ivan! Sunt convinsă că și vouă vă este dor de Ivan și sper ca această carte să ne mai aline din acest dor. Am avut încredere în Sorin și nu m-a dezamăgit deloc. A făcut o poveste frumoasă pe care sunt convinsă că o veți descoperi și voi. Cred că Ivan astăzi este cu noi și este încântat de povestea scrisă de Sorin”, a spus Ivona care, convisă că este loc și de mai bine, nu a exclus și o posibilă revizuire ulterioară a volumului.
Marcat de personalitatea lui Ivan și de încărcătura emoțională a evenimentului, Mihai Covaliu a ținut să onoreze nu doar un nume, ci o conștiință.
”E plăcut, e frumos, dar în același timp este și dificil să vorbești despre Ivan. Ne-am adunat astăzi cu toții pentru Ivan, pentru că Ivan este acel izvor care va curge și nu va seca niciodată. Caracterul foarte frumos al lui Ivan i-a adus și supranumele de CampiOM.
Fiecare clipă pe care o petreceai lângă Ivan era o inspirație. Ivan este și va fi acea lumină care ne va călăuzi pentru că odată ce ai stat lângă Ivan, e clar că nu ai cum să-l uiți niciodată.
”Constantin Brâncuși spunea că ajungi la simplitate apropiindu-te de sensul firesc al lucrurilor. Ivan a fost unul dintre oamenii care s-a apropiat foarte mult de sensul firesc al lucrurilor. De acea simplitate naturală care te molipsea și pe tine să fii așa cum era el.
”Te aducea în universul lui fără să spună nimic, doar când erai în preajma lui. Se pot spune foarte multe despre Ivan, iar eu mă pot considera norocos că, tânăr sportiv fiind, m-a acceptat în cercul lui de prieteni, de discuții. Îmi spunea: Tinerețe, vino aici! Stai aici și ascultă!
”Și eram mai mult decât bucuros să pot sta acolo și să mă îmbogățesc. Atunci nu realizam foarte bine despre ce este vorba, dar am realizat o dată cu trecerea timpului. Acum chiar mă consider un om îmbogățit pentru că l-am cunoscut pe Ivan, pentru că îi cunosc familia, pentru că îi cunosc prietenii și pentru că le pot fi alături ori de câte ori se întâmplă.
”Cartea Mila lui Dumnezeu, scrisă de Sorin Trâncă, nu este doar o biografie. Este o mărturie. O pledoarie pentru valori. Pentru rădăcini. Pentru felul în care un om simplu poate schimba, prin caracterul său, destinul unei națiuni sportive”, a spus Mihai Covaliu.
Cuvintele președintelui COSR l-au lăsat fără cuvinte pe autor. ”Pur și simplu după ce ați vorbit dumnevoastră nu am mai avut ce spune. Practic ar fi trebuit să repet același lucruri”, a mărturisit Sorin Trâncă, care a ținut să precizeze că a venit îmbrăcat în stil ”Patzaichin” pentru a-l aduce pe legendarul campion și mai aproape de cei care au fost prezenți la lansarea cărții. ”Pentru a-l cunoaște cu adevărat pe Ivan am făcut peste 50 de interviuri cu oameni care l-au cunoscut, admirat și iubit”, a spus Sorin Trâncă.
”Știu că în general o carte se citește în tihna de acasă”, a spus editorul Bogdan Ungureanu. ”Eu v-aș sfătui pe toți să o luați cu voi peste tot, pentru ca Ivan să poată fi alături de cât mai mulți oameni”.
Cartea ”vorbește” în special despre Omul Ivan, iar textul este competat de fotografii inspirate, atât realizate de autor, cât și din arhivele personale ale apropiaților lui Ivan.
”Rowing lights” - filmul de prezentare a cărții, realizat de autor din fotografiile publicate în volumul Mila lui Dumnezeu. Cine a fost Ivan Patzaichin?, care a rulat în timpul lansării i-a emoționat până la lacrimi pe cei prezenți. Succesiunea imaginilor pe muzica remarcabilă creată de compozitorul Florin Mura, inspirată de povestea din carte, a ajuns în suflete celor prezenți care la final au aplaudat îndelung.
Pentru a spune câteva cuvinte despre Ivan, Teodor Frolu, cel care continuă o mare parte din visele legendarului canoist, a avut nevoie de momente bune pentru a-și recăpăta glasul inundat de lacrimi. Pe obrajii Georgianei Patzaichin, soția marelui Ivan, ”ascunsă” în public, lacrimile au șiroit însă nestingherite.
Au urmat apoi voci din sală care au dorit să rememoreze personalitatea lui Ivan, să istorisească întâmplări pe care le-au trăit împreună cu el, sau să povestească cum destinul le-a fost marcat de întâlnirea cu Ivan.
La final, Ivona Patzaichin a semnat zeci de autografe, iar un tort omagial pe care era scris <IVAN, te iubim!> a reamintit tuturor că 26 noiembrie a fost ziua în care s-a născut o legendă!
Vâslim, Ivan! Vâslim printre cuvinte, printre amintiri!
Galerie foto
Mile of God: Who Ivan Patzaichin Was – a heartfelt book, written from the heart
A new page in the memory of champion Ivan Patzaichin was written today at the Sports Museum in Bucharest. The book “Mile of God: Who Ivan Patzaichin Was” was launched on November 26, 2026, the day on which, 76 years ago, Romania’s legendary canoeist was born in the Danube Delta. A place where “time does not pass. It dissolves. It blends into the water, the wind, the reeds…” A place where “a man… learned early that nature is not conquered but integrated. That water does not go well with force, but with patience…” That is how the volume about Ivan Patzaichin begins, written by Sorin Trâncă, a graduate of West University of Timișoara, with a successful career in advertising and social innovation, who in recent years turned toward storytelling, especially documentary writing.
Alongside Ivona Patzaichin Rusu, Ivan’s daughter, and the author, stood Mihai Covaliu, president of the Romanian Olympic and Sports Committee (ROSC), Bogdan Matei, president of the National Sports Agency, Teodor Frolu, vice-president of the “Ivan Patzaichin – Mila 23” Association, editor Bogdan Ungureanu, and many personalities of Romanian sport, friends, and former teammates from Dinamo Bucharest, Ivan’s beloved club.
With a voice choked by emotion, Ivona was the first to speak about the book of the heart, written from the heart, about Ivan.
“What can I say other than that I miss Ivan very much! I am sure you all miss Ivan, too, and I hope this book will ease that longing a little. I trusted Sorin and he did not disappoint me. He crafted a beautiful story that I am sure you will discover yourselves. I believe Ivan is with us today and is happy with the story Sorin wrote,” Ivona said, adding that she did not rule out a possible later revision of the volume.
Deeply moved by Ivan’s personality and by the emotional atmosphere, Mihai Covaliu wanted to honor not only a name, but a conscience.
“It is pleasant, it is beautiful, but at the same time it is difficult to speak about Ivan. We all gathered today for Ivan, because Ivan is that spring that will keep flowing and will never dry up. His beautiful character also brought him the nickname CampiOM.
Every moment you spent near Ivan was an inspiration. Ivan is and will remain that light that guides us, because once you have been near Ivan, it is clear you can never forget him.
Constantin Brâncuși said that you reach simplicity by coming close to the natural meaning of things. Ivan was one of those people who came very close to that natural meaning. To that natural simplicity that made you want to be like him.
He brought you into his world without saying anything, simply by being near him. Many things can be said about Ivan, and I consider myself lucky that, as a young athlete, he accepted me into his circle of friends, his circle of discussions. He would say to me: ‘Youngster, come here! Sit here and listen!’
And I was more than happy to sit there and enrich myself. Back then I did not fully understand, but I understood as time passed. Now I truly consider myself enriched because I knew Ivan, because I know his family, because I know his friends, and because I can be there for them whenever needed.
The book Mile of God, written by Sorin Trâncă, is not just a biography. It is testimony. A plea for values. For roots. For the way in which a simple man can change, through his character, the destiny of a sporting nation,” said Mihai Covaliu.
The ROSC president’s words left the author speechless. “After everything you said, there is nothing more I could add. I would have had to repeat the same things,” admitted Sorin Trâncă, who pointed out that he came dressed in “Patzaichin style” to bring the legendary champion even closer to those attending the launch. “To truly understand Ivan, I conducted over 50 interviews with people who knew, admired, and loved him,” he said.
“I know that usually a book is read in the quiet of your home,” said editor Bogdan Ungureanu. “But I would advise all of you to take it with you everywhere, so that Ivan can be close to as many people as possible.”
The book “speaks” especially about the Man Ivan, and the text is complemented by inspired photographs, both taken by the author and from the personal archives of Ivan’s loved ones.
“Rowing lights” – the visual presentation of the book, created by the author using photos from the volume Mile of God. Who Was Ivan Patzaichin?, played during the launch and moved the audience to tears. The succession of images accompanied by the remarkable music composed by Florin Mura, inspired by the story of the book, touched everyone present and was met with long applause.
To say a few words about Ivan, Teodor Frolu — the person who continues much of the legendary canoeist’s dreams — needed several moments to regain his voice, overwhelmed by tears. On the cheeks of Georgiana Patzaichin, Ivan’s wife, “hidden” among the audience, the tears flowed freely.
Voices from the hall then followed, wanting to recall Ivan’s personality, recount moments lived together with him, or share how their lives had been shaped by meeting him.
In the end, Ivona Patzaichin signed dozens of autographs, and a commemorative cake bearing the message “IVAN, we love you!” reminded everyone that November 26 was the day a legend was born.
We paddle, Ivan! We paddle, through words, through memories!