Flacăra Milano Cortina 2026 a fost aprinsă la Olympia
Flacăra celei de-a XXV-a Olimpiade de iarnă, care îi călăuzește, îi inspiră și le dă forță celor mai buni sportivi ai lumii să se autodepășească în drumul lor spre medaliile olimpice, a plecat aștăzi în Ștafeta Torței, de astă dată de la Muzeul Arheologic din Olympia.
Din cauza prognozei meteo care anunța ploaie în ziua în care era programată ceremonia oficială, Flacăra a fost aprinsă de la razele soarelui, potrivit ritualului antic, în timpul unei repetiții care a avut loc cu două zile înainte.
Marea Preoteasă a urmat tradiția și l-a invocat pe zeul Apollo să-și trimită lumina, chemând strălucirea divină a Soarelui pentru a aprinde Flacăra sacră. O oglindă parabolică a captat razele soarelui, iar Flacăra Olimpică - simbol al purității, păcii și continuității eterne a spiritului olimpic, a prins viață, pentru a 25-a oară. Înconjurată de vestale, Marea Preoteasă a ”cules” Flacăra și, într-un ritual solemn a invocat armonia dintre omenire și natură.
Primul purtător al torței - grecul Petros Gkaidatzis, medaliat cu bronz la canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a preluat Flacăra în cadrul ceremoniei care a avut loc astăzi la Muzeul Arheologic din Olympia.
La eveniment au fost prezenți președintele Comitetului Olimpic Elen Isidoros Kouvelos și distinșii săi oaspeți, printre care s-au numărat președinta Comitetului Internațional Olimpic Kirsty Coventry și președintele Republicii Elene Constantine An. Tassoulas.
Lui Petros i s-a alăturat apoi prima italiancă purtătoare a Torței - dubla campioană olimpică la schi fond Stefania Belmondo. Cei doi au alergat simbolic ÎMPREUNĂ, după care Stefania Belmondo i-a predat Flacăra compatriotului său Armin Zoeggeler, dublu campion olimpic la sanie.
Președinta Comitetului Internațional Olimpic Kirsty Coventry, care a participat la prima sa ceremonie de aprindere a Flăcării Olimpice în calitate de lider al Mișcării Olimpice mondiale, a declarat: „Suntem extrem de bucuroși că ceremonia de astăzi ne amintește ce reprezintă Jocurile. Acestea sunt despre a aduce oamenii împreună într-o competiție pașnică, în prietenie și respect. Aprinzând Flacăra Olimpică pentru Milano Cortina, vom duce această lumină din trecut în prezent și în viitor. Și este un viitor comun pe care cu toții vrem să-l vedem. De aceea credem cu tărie în armistițiul olimpic. În a ne lăsa deoparte diferențele și dorința de a spera la un viitor mai luminos.”
„Aceste Jocuri au loc într-un moment critic al istoriei noastre. Într-o lume divizată în care trăim astăzi, Jocurile ocupă un loc cu adevărat simbolic. Și este datoria noastră, responsabilitatea noastră, să ne asigurăm că sportivii din întreaga lume se pot reuni pașnic și că pot inspira visele și speranțele celor din întreaga lume care ne privesc.”
„Puterea sportului ne unește și ne inspiră. De asemenea, ne amintește că fiecare ediție a Jocurilor Olimpic face parte dintr-o tradiție vie, conectând generații, culturi și oameni din diferite generații.”
Printre ceilalți invitați la ceremonie s-au numărat președintele de onoare al CIO Thomas Bach, membrul CIO pentru Grecia Spyros Capralos; președintele Comitetului de Organizare Milano Cortina 2026 și membru CIO Giovanni Malagò; președintele Comisiei de Coordonare Milano Cortina 2026 a CIO, membrul CIO Kristin Kloster; președintele Comitetului Olimpic Național Italian (CONI) Luciano Buonfiglio; ministrul italian al Sportului și Tineretului, Andrea Abodi; și primarul orașului Olympia Aristeidis Panagiotopoulos.
Giovanni Malagò, președintele Milano Cortina 2026, a spus: „Spiritul italian va străluci puternic, iar Facăra va aprinde întreaga Italie și va uni lumea în scopul comun - să folosim puterea atemporală a Jocurilor Olimpice pentru a crea noi oportunități pentru tinerele generații prin sport.”
„Fiecare pas pe care eu și miile de alergători îl vom face în următoarele 10 săptămâni va aminti lumii de puterea sportului de a construi punți, de a dărâma bariere și de a crea împreună un viitor mai sănătos și mai sustenabil”, a completat președintele Milano Cortina 2026.
Denumită „Cea mai mare călătorie” de Comitetul de Organizare Milano Cortina 2026, această Ștafetă a Torței Olimpice va călători de-a lungul Italiei iluminând spiritul națiunii, unind comunitățile și celebrând cultura italiană și valorile olimpice.
Pe parcursul a 63 de zile, cei 10.001 purtători ai Torței vor parcurge 12.000 de kilometri, vizitând toate cele 20 de regiuni și 110 provincii ale Italiei și trecând pe lângă 60 de situri din Patrimoniul Mondial înainte de a ajunge la Milano pentru ceremonia de deschidere din 6 februarie 2026.
În conformitate cu angajamentele de sustenabilitate ale Milano Cortina 2026, Torța Olimpică va arde bioGPL produs din surse regenerabile, cum ar fi uleiul de gătit uzat, iar fiecare torță va putea fi reutilizată și reîncărcată de până la 10 ori.
Sursa foto: IOC Media