Există activitate pentru performeri și după încheierea carierei sportive - COSR a prezentat platforma europeană PORTAL
În cadrul celui de-al XVIII-lea Congres FEPSAC, desfășurat la Timișoara în iulie 2026, a fost prezentat proiect PORTAL – SupPORTing OlympiAns Transitioning to Real Life, o inițiativă Erasmus+ care își propune să sprijine sportivii în perioada de tranziție către viața de după încheierea carierei sportive.
În fața unei audiențe formate din peste 700 de psihologi sportivi, cercetători, cadre universitare și practicieni din întreaga lume, au fost prezentate platforma digitală PORTAL și resursele dezvoltate în cadrul proiectului pentru sportivii și specialiștii care îi însoțesc în această etapă importantă a vieții.
COSR este partener al proiectului și a avut un rol principal în dezvoltarea conținutului educațional și de suport disponibil pe platformă. Echipa COSR a contribuit la realizarea unui număr important de materiale practice dedicate dezvoltării competențelor de viață, gestionării identității sportive, sănătății mintale, planificării carierei, pregătirii pentru angajare și adaptării la viața profesională după retragerea din sportul de performanță. Printre resursele dezvoltate în cadrul proiectului se regăsesc fișe de lucru, instrumente de reflecție, exerciții practice, provocări individuale, ghiduri pentru sportivi și materiale de sprijin pentru psihologi sportivi, Transition Officers și alți specialiști implicați în procesul de tranziție. Toate aceste materiale sunt construite pe baza cercetării științifice și a experienței partenerilor europeni, fiind adaptate nevoilor reale ale sportivilor.
Prezentarea platformei în cadrul Congresului FEPSAC 2026 a oferit oportunitatea unui dialog cu specialiști din întreaga lume privind provocările pe care le întâmpină sportivii atunci când încheie cariera competițională și soluțiile care pot fi dezvoltate pentru a-i sprijini înainte, în timpul și după această tranziție. Feedbackul primit din partea participanților a confirmat interesul crescut pentru instrumente digitale care completează serviciile oferite de organizațiile sportive și de comitetele olimpice naționale.
Mai multe informații despre proiect și platformă sunt disponibile la:
Proiectul PORTAL: https://www.olyportal.eu/
Platforma PORTAL: https://portal.sporteef.com/Directory/Login/Login.aspx?ReturnUrl=%2f&from=sso
Platforma PORTAL a fost dezvoltată de INSEP – Institut National du Sport, de l'Expertise et de la Performance (Franța), coordonatorul proiectului, împreună cu partenerii din consorțiul european. Aceasta oferă sportivilor și specialiștilor un spațiu digital cu resurse educaționale, instrumente practice și materiale de sprijin dedicate tranziției către viața de după sportul de performanță, promovând totodată colaborarea între organizațiile care susțin dezvoltarea sportivilor pe parcursul întregii cariere.
Consorțiul proiectului reunește INSEP – Institut National du Sport, de l'Expertise et de la Performance (Franța), în calitate de coordonator, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), Comitetul Olimpic Croat (Croația), Comitetul Olimpic al Macedoniei de Nord, The Sport Innovation Hub (Slovenia), Università Telematica San Raffaele (Italia) și European Network for Innovation and Knowledge – EUNIK (Belgia), organizații care și-au unit expertiza pentru a dezvolta soluții moderne dedicate sprijinirii sportivilor în perioada de tranziție către o nouă etapă profesională și personală.
Proiectul PORTAL – SupPORTing OlympiAns Transitioning to Real Life este cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ Sport, având ca obiectiv dezvoltarea unor servicii și instrumente inovatoare care să faciliteze tranziția sportivilor către viața de după încheierea carierei sportive și să promoveze bunăstarea acestora pe termen lung.