Ceremonia de închidere a JOT Gangwon 2024, în direct de la 13.00 (ora României)
Cea de-a IV-a ediție de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret a ajuns la final. Flacăra JOT Gangwon 2024 se va stinge în cadrul ceremoniei de închidere care va începe la ora 13
Cea de-a IV-a ediție de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret a ajuns la final. Flacăra JOT Gangwon 2024 se va stinge în cadrul ceremoniei de închidere care va începe la ora 13.00 (ora României) în Gangneung Olympic Park.
Tineri sportivi din toate colțurile lumii vor schimba ultimele insigne, ultimele impresii, ultimele îmbrățișări. O parte dintre ei vor retrăi emoțiile olimpice la Jocurile seniorilor.
TEAM ROMÂNIA va fi reprezentată doar de componenții lotului de schi fond, care au luat startul în ultimele zile ale JOT.
Ceremonia va putea fi urmărită în direct accesând link-ul https://olympics.com/en/gangwon-2024/live-stream