Stiri

3 decembrie 2020 Forum online - Reprezentarea Romaniei la Jocurile celei de a XXXII-a Olimpiade Tokyo 2020

Tema: Evaluarea potentialului Romaniei la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 care se vor desfasura in 2021

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a organizat o intalnire on-line cu reprezentantii Federatiilor Nationale care au sportivi calificati la Jocurile Olimpice dar si cu cei ai caror sportivi au inca sanse de calificare. 75 de persoane au participat la actiunea COSR.

Conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Mihai Covaliu - presedinte,  George Boroi - secretar general, Florin Misca - Sef de Misiune JO Tokyo 2020 si, nu in ultimul rand,  Octavian Morariu - membru CIO pentru Romania,  a invitat la discutii reprezentanti ai Comisiei Tehnice Olimpice pentru Sportul de Performanta (CTOSP), ai Ministerului Tineretului si Sportului (MTS), ai Agentiei Nationale Antidoping (ANAD), ai Institutului National de Medicina Sportiva (INMS), ai Institutului National de Cercetare Sportiva (INCS), ai Comisiei Medicale a COSR. 

 In prima sesiune a Forumului, discutiile s-au axat pe evaluarea potentialului Romaniei la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Mihai Covaliu, presedintele COSR, a apreciat efortul federatiilor de a se mobiliza in aceasta perioada dificila de pandemie si I-a incurajat pe reprezentantii acestora, dar si pe sportivii pe care acestia ii reprezinta, sa isi pastreze realismul, seriozitatea si pregatirea. Totodata, Mihai Covaliu a marcat discutia prin punctarea faptului ca in 2021 incepe pregatirea olimpica pentru JO Paris 2024.

” Am incredere ca vom reusi sa ne indeplinim obiectivele, trebuie sa ne continuam pregatirea, sa muncim in acelasi ritm, sa respectam regulile cu strictete si daca ne vom pastra realismul, seriozitatea ce ne caracterizeaza, vom ajunge la medaliile pe care toti ni le dorim!”

Octavian Morariu, membru CIO pentru Romania, le-a transmis un mesaj de siguranta celor prezenti la discutii. El a asigurat ca Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfasura 100% si a prefigurat ideea protocoalelor care contin masuri specifice perioadei de pandemie. Octavian Morariu a prezentat cateva repere din strategia CIO si a Comitetului de Organizare Tokyo 2020 in ceea ce priveste desfasurarea in bune conditii si  siguranta a Jocurilor.

Reprezentantii federatiilor participante, presedinti, secretari generali si antrenori federali, si-au prezentat propria evaluare si si-au asumat un obiectiv de calificare si performanta pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acestia si-au anuntat necesitatile financiare ale inceputului de an 2021 pentru a asigura continuitate in pregatirea olimpica.  Totodata, unele federatii si-au manifestat dorinta si intentia de a realiza stagii de pregatire preolimpica in Japonia.

Conform obiectivelor asumate de catre federatii, totalul medaliilor pe care acestea si le propun a le castiga la Tokyo este de 17, iar numarul clasarilor pe locurile IV-VI este de 15. 

Comisia Tehnica Olimpica pentru Sportul de Performanta a analizat realist sansele sportivilor tricolori. Prin vocea presedintei Georgeta Andrunache, CTOSP a prezentat o analiza severa a posibilelor rezultate de top pe care le pot obtine reprezentatii Romaniei la Jocurile Olimpice de anul viitor. Astfel, Romania ar putea califica in jur de 100 de sportivi la Jocurile Olimpice si se estimeaza ca acestia pot castiga intre 4-6 medalii la Tokyo si pot avea 6-8 clasari pe locurile IV-VI.

COSR, prin vocea secretarului general, George Boroi, a cerut realism si obiective rational asumate. Acesta a atentionat ca federatiile vor trebui in urmatoarele luni sa adapteze pregatirea loturilor la conditiile care se prefigureaza ca vor fi la Tokyo pentru ca sportivii sa nu fie surprinsi si perturbati de regulile pe care vor trebui sa le respecte in timpul Jocurilor. Ierarhiile olimpice pot fi schimbate la JO Tokyo 2020 de acei  sportivi care vor face fata tuturor factorilor perturbanti si care se adapteaza tuturor conditiilor neprevazute in vreme de pandemie. Secretarul general al COSR a punctat celor prezenti la discutie ca impreuna sunt Echipa Olimpica a Romaniei si ca nu e loc pentru orgoliile niciunei federatii, e nevoie de disciplina, de un set de reguli si conditii de pregatire adaptate la ceea ce se preconizeaza ca va fi la Tokyo si pe care trebuie sa le respecte toti cei care fac parte din Echipa Olimpica - Team Romania. George Boroi a precizat ca COSR a prezentat nevoile si obiectivele statului roman care a finantat pregatirea. Daca diferenta intre ceea ce s-a propus si ce se va realiza ca performanta la Jocurile Olimpice de la Tokyo va fi mare, investitia in sport va scadea.

Partea a doua a discutiilor a fost destinata problemelor diverse legate de pregatirea si participarea la Jocurie Olimpice.

Toti cei prezenti la forum au apreciat actiunea COSR de a organiza Forumul si au considerat utile informatiile primite.