Stiri

20 august 2020 Clipul Team Romania - 1 an pana la Tokyo, recomandat de CNA spre difuzare in regim de campanie de interes public national

Ca urmare a solicitarii Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) privind promovarea sportului romanesc prin Echipa Olimpica - Team Romania si clipul Team Romania - 1 an pana la Tokyo 2020!, membrii Consiliului National al Audiovizualului  (CNA) au analizat cererea in sedinta din 18 august 2020, au vizionat spotul aferent si au audiat punctele de vedere ale presedintelui COSR Mihai Covaliu si a secretarului general George Boroi.
 
La finalul dezbaterii, Consiliul a decis sa recomande radiodifuzorilor care detin servicii tematice sportive de televiziune, sa sprijine difuzarea, pana la sfarsitul anului, a spotului aferent campaniei. Recomandarea CNA nr 18/18.08.2020 a fost transmisa catre radiodifuzori si postata pe site-ul CNA.
 
Clipul ”Team Romania - 1 an pana la Tokyo” promoveaza Echipa Olimpica a Romaniei care va participa la JO Tokyo 2020, intre 23 iulie-08 august 2021.  Bucuria de a face parte din aceasta echipa, mandria de a purta echipamentul tricolor, depasirea limitelor, respectarea regulilor fair-play-ului si, nu in ultimul rand, pasiunea, unitatea si dorinta de a lupta pentru podiumul olimpic sunt transmise publicului de cei mai buni sportivi ai Team Romania. Ana-Maria Popescu - spada, Marian Dragulescu - gimnastica, Gianina Beleaga si Ionela Cozmiuc - canotaj, Laura Coman - tir, Robert Glinta - inot, Alina Vuc - lupte, Alin Firfirica - atletism, Alex Pascanu - fotbal, Gabriela Marginean si Anca Stoenescu - baschet 3x3 sunt cei care apar in acest spot si care transmit incredere, genereaza exemplu si dezvolta mandrie nationala.
 
Educatia prin sport, rolul formator al sportului, forta de a uni oamenii, modelarea caracterelor, promovarea unei vieti sanatoase sunt obiectivele pe care COSR le promoveaza in clipul de sensibilizare a opiniei publice care are in prim-plan TEAM ROMANIA, Echipa Olimpica a Romaniei. Fiecare roman poate sa isi indrume copilul spre practicarea unui sport pentru ca sportul genereaza  spirit de performanta pentru tot restul vietii, in toate domeniile de activitate, si poate aduce o crestere rapida a interesului pe toate palierele: personal, familial, de grup/colectiv, comunitate locala.
Marii campioni ai sportului romanesc sustin aceasta campanie prin care COSR isi doreste sa atraga atentia populatiei din Romania asupra faptului ca o viata sanatoasa, la minte si trup, e obligatoriu sa cuprinda pe langa o hrana sanatoasa, o alimentatie corecta si miscarea, de la gradinita si pana la varsta senectutii.
 
Prin acest clip video manifest, fiecare roman poate deveni suporter al celui care ne va reprezenta tara in cea mai importanta competitie a planetei, Jocurile Olimpice.  Sportivii sunt unii dintre noi, unii dintre romanii care se pregatesc zi de zi cu gandul de a fi mai buni ca ieri, ei concureaza, castiga sau pierd, insa nu renunta. Sunt cei care lupta zi de zi pentru un vis. Visul olimpic!

Recomandarea CNA nr 18/18.08.2020, care a fost transmisa catre radiodifuzori si postata pe site-ul CNA, poate fi vizualizata si AICI