Stiri

11 mai 2020 Festivalul Olimpic al Tineretului European Banska Bystrica s-a amanat cu un an

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) Banska Bystrica, competitie programata sa se desfasoare initial intre 25 si 31 iulie, in 2021, in Slovacia, a fost amanata cu un an, perioada de desfasurare a intrecerilor fiind acum 24 -30 iulie 2022.

Decizia a fost luata de conducerea Comitetelor Olimpice Europene (EOC) impreuna cu organizatorii competitiei pentru a evita o suprapunere cu Jocurile Olimpice Tokyo 2020, mutate in 2021, ca urmare a pandemiei de COVID - 19.

„Festivalul Olimpic European pentru Tineret este extrem de important pentru tinerii din Europa si suntem foarte recunoscatori pentru ca organizatorii Banska Bystrica 2021 si autoritatile guvernamentale din Slovacia au dovedit flexibilitate si angajament pentru festival. Suntem increzatori ca FOTE Banska Bystrica 2022 va avea un mare succes in Slovacia si vor actiona ca o adevarata sarbatoare a tineretii si o renastere in urma pandemiei coronavirusului”, a declarat secretarul general al EOC Raffaele Pagnozzi.

FOTE este prima competitie multi-sport, rezervata pentru cei mai buni sportivi tineri cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani, din Europa. Aproape 3.000 de sportivi din cele 50 de Comitete Olimpice Nationale (NOC-uri) europene vor participa la 11 discipline sportive la competitia din Banska Bystrica.

„FOTE este o oportunitate excelenta pentru tara noastra si Banska Bystrica de a ne prezenta, nu doar ca bune gazde, ci si ca organizatori exceptionali. FOTE va fi un mare festival in 2022, o sarbatoare a sportului. Nu va fi vorba doar de performanta si competitivitate. Dorim sa prezentam valorile de baza ale olimpismului si ale stilurilor de viata sanatoase generatiei tinere din Slovacia si din toata Europa.”, a declarat Anton Siekel, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv din Slovacia.
 

Dupa ce a organizat o editie de iarna a FOTE, la Poprad-Tatry, in 1999, Slovacia asteapta cu nerabdare sa primeasca tinerii din Europa la Banska Bystrica in 2022 la cea de-a 16-a editie de vara a competitiei, primul FOTE de vara gazduit de aceasta tara.