Stiri

27 martie 2020 Sportivii calificati isi pastreaza dreptul de a concura la JO Tokyo. CIO va anunta in trei saptamani data de desfasurare a Jocurilor din 2021

Sportivii calificati isi pastreaza dreptul de a concura la JO Tokyo. CIO va anunta in 3 saptamani data de desfasurare a competitiei din 2021

 

Conducerea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman a participat la videoconferinta de azi a presedintelui Comitetului International Olimpic (CIO) Thomas Bach.

La videoconferinta initiata de CIO au asistat presedintele Mihai Covaliu, secretarul general George Boroi, seful de misiune Florin Misca si alti membrii din staff-ul forului olimpic roman. Din partea Miscarii Olimpice Internationale au fost prezenti, alaturi de Thomas Bach, James Macleod, directorul Solidaritatii Olimpice si a Relatiilor CIO - NOC, Christophe Dubi, directorul executiv CIO pentru Jocurile Olimpice si Kit McConnell, director sportiv CIO.

Thomas Bach, presedintele CIO, a prezentat tuturor Comitetelor Olimpice Nationale conditiile care au dus la decizia de amanare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo si a confirmat ca in trei saptamani CIO va reveni cu o propunere de data pentru desfasurarea competitiei olimpice din 2021.

Reprezentantii CIO au punctat ca toti sportivii calificati isi vor pastra acest drept castigat, iar celor care sunt in proces de calificare li se va acorda o perioada mai mare pentru pregatire. Nu vor fi modificate locurile cota pentru Comitete Olimpice Nationale. Va exista flexibilitate in legatura cu criteriile de eligibilitate, respectiv cele de varsta, din cauza amanarii cu 1 an a Jocurilor.

De asemenea, a fost anuntat faptul ca procesul de acreditare a fost inghetat, iar in stabilirea datei de desfasurare a intrecerilor se va tine cont de mai multe aspecte: situatia economica, programul scolar ( vacante), disponibilitatea voluntarilor, a hotelurilor din Japonia, de propunerile detinatorilor de drepturi tv.

In cadrul videoconferintei, presedintele Comitetelor Olimpice Europene (EOC) Janez Kocijancic  a punctat ca Miscarea Olimpica Internationala a dat dovada de solidaritate.

”Suntem puternici cand suntem uniti. Fara unitate nu putem trece peste aceasta incercare!”

Acesta a mentionat ca Europa este cel mai afectat continent si complexitatea problemei este foarte profunda. Kocijancic a subliniat ca forul pe care il conduce s-a adresat Comitetului International Olimpic,   in ceea ce priveste amanarea Jocurilor Olimpice,  direct si nu prin mass-media.

Consiliul Olimpic pentru Asia si-a manifestat sustinerea pentru CIO si a intarit ideea unitatii Miscarii Olimpice.

De partea cealalta, James Macleod, directorul Solidaritatii Olimpice si a relatiilor CIO – NOC, a informat forurile olimpice nationale ca deja se revizuieste planul operational al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo (TOCOG).

Kit McConnell, director sportiv CIO, a mentionat ca forul olimpic international a inceput dialogul cu cele 32 de Federatii Internationale si Ligile Nationale pentru stabilirea calendarului competitional de calificare. Acesta a specificat faptul ca CIO are mai multe scenarii, se lucreaza la cadrul general si la termene, la stabilirea sistemului pentru locurile ramase neocupate, la alcatuirea unui sistem in care calificarile sa se finalizeze cat mai devreme in 2021.

In incheiere, Thomas Bach a transmis un mesaj de incurajare Comitetelor Olimpice Nationale tinand cont ca va urma o perioada de sacrificii si compromisuri in ceea ce priveste activitatea lor manageriala, mai ales in organizarea si participarea sportivilor la Jocurile Olimpice. Thomas Bach i-a rugat pe toti cei implicati sa fie intelegatori fata de perioada dificila prin care trece omenirea.

Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, care trebuiau sa se desfasoare in acest an, intre 24 iulie -09 august, au fost amanate din cauza pandemiei mondiale de coronavirus. Decizia amanarii competitiei din Japonia a fost luata de CIO in deplin consens cu premierul nipon Shinzo Abe si Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo.