Stiri

17 februarie 2020 Romania a incheiat Europenele de lupte cu patru medalii

Reprezentantii Romaniei au cucerit patru medalii - una de aur, una de argint si doua de bronz, la Campionatele Europene de lupte care au avut loc la Roma.

Drumul spre podium al tricolorilor a fost deschis de Alin Alexuc-Ciurariu, la stilul greco-romane, in limitele categoriei 130 kg. Dupa o finala de vis, sportivul botosanean, in varsta de 30 de ani, l-a invins pe georgianul Levan Arabuli cu 6-1 si si-a trecut in palmares cel mai bun rezultat al carierei. Ciuariu a reprezentat luptele greco-romane romanești la ultimele doua ediții ale Jocurilor Olimpice, iar la Rio de Janeiro, in 2016, a pierdut meciul pentru medalia de bronz.

Aproape de titlul european a fost si Albert Saritov, medaliat la cu bronz la JO de la Rio 2016.  In finala masculina din limitele categoriei 97 kg, Saritov a pierdut in fata rusului Abdulrashid Sadulaev, 29 de ani, campion olimpic la Rio 2016, la 86 kg, dublu campion mondial la 86 kg, si de doua ori medaliat cu aur mondial la 97 kg.

Medaliile de bronz au fost obtinute la lupte libere de Catalina Axente, la categoria 72 kg, dupa ce s-a impus in fata italiancei Enrica Rinaldo, si de Nikolay Okhlopkov (61 kg), dupa ce l-a invins pe azerul Intigam Valizada.

Luptatorii romani inca necalificati la JO de la Tokyo, din aceasta vara, mai pot obtine biletele olimpice la turneele programate la Budapesta in perioada 19-22 martie si la Sofia, 30 aprilie – 3 mai.