Stiri

31 ianuarie 2020 Nicholas David Ionel, campion la Openul Australiei, la juniori, alaturi de elvetianul Leandro Reidi

Nicholas David Ionel a castigat finala Australia Open, la dublu masculin juniori, alaturi de elvetianul Leandro Reidi. Tandemul romano-elvetian s-a impus in ultimul act cu 6-7 (8-10), 7-5(10-4) in fata perechii Mikolaj Lorens (Polonia) / Karlis Ozolins (Letonia).

Tanarul tenisman a devenit primul roman care s-a impus in competitia de la Melbourne intr-o proba pe puncte, adica fara dublu mixt, indiferent de varsta.  
Un singur roman a mai castigat la Melbourne - Horia Tecau, in 2012, dar la dublu mixt, alaturi de Bethanie Mattek Sands. Anul trecut, Filip Jianu a ajuns in semifinale, in competitia de simplu.

Nicholas David Ionel continua astfel seria rezultatelor de marca, dupa ce in 2017, la simplu, a castigat Orange Bowl, celebrul turneu international al juniorilor care se disputa in Statele Unite ale Americii, iar la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Gyor, a cucerit medalia de argint.

Inainte de cel dintai turneul de Mare Slem al anului, Ionel a fost prezent si la 2020 AGL Loy Yang Traralgon Junior International, competitie ITF de gradul 1 care a avut loc tot in Australia, pe care a parasit-o in turul doi, iar pregatirea si participarea sa la aceste competitii au fost finantate de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.

In varsta de 17 ani, Nicholas David Ionel este legitimat la Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti si se pregateste in Franta, la Academia Muratoglou.