Stiri

6 ianuarie 2020 Constantin Surdu si Georgeta Popescu vor purta drapelul Romaniei la ceremoniile de deschidere ale JOT 2020, la Lausanne, respectiv Saint Moritz

In urma modificarilor de ultima ora survenite, Constantin Surdu si Georgeta Popescu, reprezentantii Romaniei in probele de schi alpinism, respectiv monobob din cadrul Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) Lausanne 2020, care se desfasoara in perioada 9-22 ianuarie a.c., vor fi purtatorii de drapel la ceremoniile de deschidere ale competitiei.

Tinand seama de faptul ca intrecereile olimpice ale JOT Lausanne 2020 se desfasoara in doua zone aflate la distanta de aproximativ 360 km – Lausanne (biatlon, curling, hochei pe gheata, patinaj artistic, short track, sarituri cu schiurile, schi alpin, schi alpinism, schi fond, schi artistic si snowboarding) si Saint Moritz (monobob, skeleton, sanie si patina viteza), Comitetul International Olimpic a decis astazi ca o ceremonie de deschidere identica cu cea programata de la inceput la Lausanne, pe data de 9 ianuarie 2020, sa se organizeze si la Saint Moritz.

Constantin Surdu va fi purtatorul de drapel al Romaniei la ceremonia de deschidere de la Lausanne, iar Georgeta Popescu va fi portdrapelul Romaniei la festivitatea similara de la St. Moritz, sportivii romani cu cele mai bune performante din cele doua zone de competitie

Gheorghe Petrut Jinga care fusese desemnat initial purtator de drapel al Romaniei la ceremonia de deschidere a JOT Lausanne 2020, de la Lausane a fost inlocuit cu George Petrut Cotinghiu, din motive medicale.

Component al Clubului Sportiv Dinamo Bucuresti, Constantin Surdu s-a clasat pe locul 6 in proba de sprint, la categoria cadeti, la Campionatele Europene de la Nicolosi, Italia, in 2018, iar in 2019, a ocupat locul 8 la stafeta, la Campionatele Mondiale rezervate cadetilor de la Villars sur Ollon (Elvetia).

Georgeta Popescu, legitimata la Clubul Sportiv Orasenesc Sinaia, a cucerit titlul la Campionatele nationale rezervate sportivilor sub 23 de ani desfasurate la Innsbruck, in Austria, in 2018.