Stiri

25 noiembrie 2019 COSR si Asociatia Jidvei, parteneri pentru sustinerea TEAM ROMANIA

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman si Asociatia Jidvei - Viitor prin Educatie au devenit parteneri. In urma acordului semnat astazi in Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpic, de Mihai Covaliu, presedintele COSR, si ing. Claudiu Necsulescu, presedintele Grupului Jidvei, Asociatia Jidvei - Viitor prin Educatie va sustine activitatea COSR pentru pregatirea echipei Romaniei - Team Romania - in vederea participarii acesteia la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020.

In mesajul sau, presedintele COSR a accentuat ca sportul are puterea de a uni oamenii si ca sportul inseamna emotie dar si educatie. ”Sportul trebuie sa devina o alternativa pentru copii si tineri care trebuie sa invete ca succesul are la baza antrenamentul, perseverenta si daruirea. Comitetul Olimpic si Sportiv Roman sadeste spiritul olimpic prin toate programele Academiei Olimpice Romane. Educatia prin sport sadeste spirit de performanta pentru tot restul vietii si genereaza exemplu, creeaza modele si  dezvolta mandrie nationala. Fiecare pas pe care Team Romania il face spre podiumul olimpic e facut cu multa pasiune, efort, curaj si dedicare. Cu oameni de nadejde alaturi, cu oameni care cred in acelasi vis, care se ghideaza dupa aceleasi principii si impartasesc aceleasi valori: Excelenta, Prietenie, Respect, Traditie si Mandrie Nationala. Comitetul Olimpic si Sportiv Roman saluta intrarea in Familia Olimpica a unui nou partener, Asociatia Jidvei – Viitor prin Educatie, si multumeste in numele tuturor acelora care reprezinta Romania in intrecerile olimpice pentru sprijin, pentru increderea acordata. Stiu ca Team Romania  va lupta pana la ultima picatura de energie pentru acest vis de a face pasul spre podiumul olimpic la Jocurile de la Tokyo din 2020. Generatia in care investim astazi s-a inspirat din povestile de succes ale marilor campioni ai Romaniei si, speram, sa devina model pentru generatiile urmatoare. Credem cu tarie in viitor, in generatia celor care ne vor reprezenta la JO de la Paris 2024. Cu ajutorul unor oameni care cred in  sportul olimpic, in campioni, in romani, povestea merge mai departe! De azi, Asociatia Jidvei – Viitor prin Educatie e membru al Team Romania”, a mai spus Mihai Covaliu.

La randul sau, presedintele Grupului Jidvei a declarat: „Ne dorim ca prin sprijinul Asociatiei Jidvei - Viitor prin Educatie sportivii romani sa scrie istorie la editia de vara a Jocurilor Olimpice din 2020 si astfel sa se alature legendelor sportului romanesc devenind modele pentru generatiile viitoare. Visam impreuna la cat mai multe medalii de aur si avem convingerea ca „primul loc e doar primul pas” in construirea unei cariere incununate de performante de exceptie. Intotdeauna am considerat ca cea mai importanta si solida investitie este in oameni, atat la nivelul Grupului pe care il conduc, cat si la nivelul comunitatilor in care ne desfasuram activitatea. De aceea am sustinut mereu actiuni din domeniul educatiei, culturii si sportului, domenii care presupun consecventa, dedicare, munca, extrem de multa vointa si perseverenta, valori care se afla in centrul filosofiei noastre. Eforturile sportivilor nostri si ale tuturor acelora care muncesc alaturi de ei si sunt implicati in fenomenul olimpic romanesc trebuie sustinute constant si prin demersuri concrete. De aceea, ma bucura nespus faptul ca astazi am facut inca un pas inainte concretizand, dincolo de cuvinte, sprijinul nostru intr-un parteneriat menit sa sustina pregatirea Team Romania pentru Tokyo 2020”.

La eveniment au mai fost prezenti George Boroi, secretar general COSR, membri ai Comitetului Executiv al COSR, medaliati olimpici si personalitati marcante din lumea sportului.