Stiri

22 octombrie 2019 Gimnastele din Centrele Nationale Olimpice pentru Juniori au dominat Nationalele (VIDEO)

Gimnastele care se pregatesc in Centrele Nationale Olimpice pentru Juniori (CNOPJ) de la Deva si Constanta, au dominat intrecerile de la individual compus din cadrul Campionatului National individual de juniori de la Ploiesti, competitia la care au participat cele mai valoroase gimnaste din Romania intre 10 si 15 ani, grupate pe cinci niveluri de varsta – nivelul 6 (14-15 ani),  nivel 5 – 13 ani, nivel 4 – 12 ani, nivel 3 – 11 ani, nivel 2 – 10 ani.

Competitia a fost cu atat mai importanta cu cat majoritatea castigatoarele nivelurilor 5 si 6, vor forma nucleul lotului national care va participa la Campionatele Europene rezervate junioarelor de anul viitor.

Ocupantele primelor trei locuri de la 14-15 ani, ultimul nivel inaintea senioratului, au fost Mara Ceplinschi (CS Farul Constanta) - locul I, Luiza Popa (CS Farul Constanta) – locul II, Bianca Dorobantu (CSA Steaua Bucuresti) – locul III, toate de la CNOPJ Deva.

La 13 ani, au castigat Ana Maria Barbosu (CSS Focsani) - CNOPJ Deva – locul I, Sabrina Maneca Voinea (CS Farul Constanta) – CNOPJ Constanta – locul II, si Iulia Trestianu (CSS Focsani) - CNOPJ Deva – locul III.

Dintre premiantele de la nivelul 5, singura care nu va fi cooptata in lotul pentru CE de junioare din 2020 este Sabrina Maneca Voinea care are doar 12 ani, dar a solicitat Federatiei Romane de Gimnastica sa concureze la o categorie superioara de varsta. Forul national de specialitate i-a acceptat cererea considerand ca este o gimnasta talentata cu mare potential pentru viitor.

Celelalte rezultate:

La 12 ani, Amalia Puflea (CSS Barlad) - locul I, Roberta Radu (CSS Dinamo Bucuresti) - locul II, Ioana Danciu (LPS Cetate Deva) - locul III, toate de la CNOPJ DEVA;

La 11 ani: Teodora Stoian (CSS 1 Constanta) - locul I, Bianca Visovan (CS Farul Constanta) - locul II, Alexia Vanoaga (CS Farul Constanta) - locul III; toate - CNOPJ Constanta;

La 10 ani: Maria Mihaescu (CSA Steaua Bucuresti) - locul I, Aylana Marinescu (CSM Arad) - locul II, Melisa Orazacai (CS Farul Constanta) - locul III.