Stiri

4 octombrie 2019 Octavian Morariu, presedintele noii Comisii CIO de Evaluare a Candidaturilor pentru viitoarele Jocuri Olimpice de iarna

Dupa ce Sesiunea Comitetului International Olimpic (CIO) din iunie a acestui an a convenit asupra evolutiei alegerilor viitoarelor gazde ale Jocurilor Olimpice, evolutie considerata revolutionara, Comitetul Executiv (CEx) al CIO a discutat si aprobat modul in care va fi implementata noua abordare.

Sesiunea CIO a decis o abordare mai directa, simplificata si mai flexibila, in care flexibilitatea se aplica si pentru calendarul alegerilor, cu accent pe dialogurile permanente intre CIO si orasele interesate sau potentiale.

Noua abordare include, de asemenea, crearea a doua Comisii de Evaluare a Candidaturilor pentru gazduirea JO de vara, respectiv iarna. Acestea vor prezenta rapoartele lor de evaluare in cadrul CEx CIO, care la randul sau face recomandari in cadrul Sesiunilor CIO.

Presedintele CIO Thomas Bach, dupa consultarea CEx CIO in sedinta de ieri (joi, 03 octombrie 2019) de la Lausanne, a numit membrii celor doua Comisii, ambele fiind echilibrate pe sexe: cinci membri de sex feminin si cinci membri de sex masculin pentru JOde vara, si patru membri de sex feminin si patru membri de sex masculin pentru JO de iarna.

Membrii CIO Kristin Kloster Aasen, din Norvegia, si Octavian Morariu, din Romania, au fost numiti presedintii Comisiilor CIO de Evaluare a Candidaturilor pentru gazduirea editiilor de vara, respectiv iarna, ale Jocurile Olimpice. Comisiile sunt alcatuite din membri CIO care nu sunt membri ai Comitetului Executiv. In plus, exista reprezentanti ai sportivilor, ai Federatiilor Internationale (IF), ai Comitetelor Nationale Olimpice (NOC) si ai Comitetului Paralimpic International (IPC), in conformitate cu reglementarile CIO.

Componenta completa a Comisiei CIO de Evaluare a Candidaturilor pentru gazduirea JO de iarna:

  • Presedinte - Octavian MORARIU (Romania)
  • Membri CIO: Gunilla LINDBERG (Suedia), Karl STOSS (Austria) si Samira ASGHARI (Afganistan)
  • Reprezentant al Comisiei Sportivilor CIO: Hong ZHANG (China)
  • Reprezentanti ai IF - Gian-Franco KASPER (Elvetia), Presedintele Asociatiei Federatiilor Internationale Olimpice de Iarna (AIOWF)
  • Reprezentant al NOC - ILIC Neven (Chile)
  • Reprezentant al IPC - Rita VAN DRIEL (Olanda).
 

Componenta completa a Comisiei CIO de Evaluare a Candidaturilor pentru gazduirea JO de vara:

  • Presedinte: Kristin KLOSTER AASEN (Norvegia)
  • Membri CIO: Richard POUND (Canada), Lingwei LI (China), Mikaela COJUANGCO JAWORSKI (Filipine), Luis MEJIA OVIEDO (Republica Dominicana), Filomena FORTES (CPV)
  • Reprezentant al Comisiei Sportivilor CIO: Sarah WALKER (Noua Zeelanda)
  • Reprezentant al IF: Francesco RICCI BITTI (Italia), presedintele Asociatiei Federatiilor Internationale Olimpice de vara (ASOIF)
  • Reprezentant al NOC: Paul TERGAT (Kenia)
  • Reprezentant al IPC: Andrew PARSONS (Brazilia)
 

Octavian Morariu, membru CIO pentru Romania, a fost anuntat si felicitat personal de Thomas Bach. Traducerea integrala a textului scrisorii de felicitare este prezentata mai jos:
 

Expeditor: Thomas Bach

Data: 3 octombrie 2019, ora: 16:36

Destinatar: Octavian Morariu

Subiect: CONFIDENTIAL

Stimate coleg si prieten drag,

In primul rand, sper ca esti bine sanatos si ca acest mesaj te gaseste intr-un spirit bun.

Doresc sa te anunt ca dupa consultarile pe care le-am avut in cursul sedintei Comitetului Executiv CIO de astazi, am deosebita placere de a te numi Presedintele noii Comisii CIO de Evaluare a Candidaturilor pentru Jocurile Olimpice de Iarna.

Aceasta comisie permanenta va avea un rol crucial in procesul de selectie al viitoarelor orase gazda ale editiilor de iarna ale Jocurilor Olimpice si ale Jocurilor Olimpice de Tineret. Vei primi in cel mai scurt timp informatii detaliate in acest sens.

Compozitia acestei comisii va fi anuntata oficial la sfarsitul zilei de astazi, la finalul tuturor demersurilor legate de sedinta Comitetului Executiv CIO. Am rugamintea ca pana la acel moment sa pastrezi confidentialitatea acestei informatii.

Te felicit sincer pentru aceasta numire si tin sa-ti multumesc din suflet pentru cooperarea si sustinerea pe care le-ai dovedit in mod permanent pentru Miscarea Olimpica.

Cu cele mai bune ganduri,

Thomas Bach