Stiri

19 septembrie 2019 Medaliata cu bronz olimpic la Albertville 1992, Seiko Hashimoto, confirmata pe postul de ministru al Japoniei pentru Tokyo 2020

Fosta sportiva Seiko Hashimoto a fost confirmata pe postul de ministru al Japoniei pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Ea urmeaza sa detina aceasta functie ocupata anterior de Shunichi Suzuki, ca urmare a remanierii cabinetului de primul ministru nipon Shinzo Abe.

In varsta de 54 de ani, Hashimoto a participat la sapte editii ale Jocurilor Olimpice, record pentru o sportiva japoneza, in probele de patinaj viteza si ciclism.

La patinaj viteza, a fost prezenta de patru ori la JO de iarna si a castigat bronzul olimpic in proba de 1.500 m la Albertville, in 1992. La ciclism, a participat la trei editii ale Jocurilor Olimpice de vara, fara insa a castiga vreo medalie.

Dupa terminarea carierei sportive s-a indreptat spre politica, detinand pozitia de parlamentar in Camera Superioara nipona si totodata, vice-presedinte al Comitetului Olimpic Japonez. La Rio 2016 a fost Sef de Misiune pentru delegatia japoneza si a s-a implicat in pregatirile pentru Tokyo 2020 ca membru in Comitetul Executiv si Presedinte al Federatiei Japoneze de Patinaj.

Se spune ca Seiko Hashimoto, nascuta cu cinci zile inaintea startului Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 1964,  a primit numele Flacarii Olimpice aprinse atunci in capitala Tarii Soarelui Rasare - Seiko se scrie in japoneza « seika » si se traduce Flacara Olimpica.