Stiri

10 septembrie 2019 Flacara Olimpica a JOT Lausanne 2020 va fi aprinsa la Atena pe 17 septembrie 2019

Traditionalul ritual de aprindere a Flacarii Olimpice a editiei de iarna a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lausanne de anul viitor – JOT Lausanne 2020, va avea loc saptamana viitoare, pe 17 septembrie, la Atena. Dupa ceremonia de aprindere a Flacarii pe Stadionul Panathinaiko, care a fost initiata pentru prima data in 1936, inainte de editia de vara a JO de la Berlin, Torta va pleca spre Elvetia unde, va incepe Stafeta pentru JOT Lausanne 2020.

Startul Stafetei va fi dat pe 21 septembrie a.c., la Lausanne, Torta urmand a strabate 26 de cantoane elvetiene. Publicul va avea ocazia sa salute Flacara in localitati emblematice precum Zermatt, St-Moritz, Parlamentul elvetian de la Berna, sediul Organizatiei Natiunilor Unite de la Geneva  sau Chateau de Chillon.

Dupa 115 zile, cat va dura periplul prin Tara Cantoanelor, Torta va reveni la Lausanne unde, in cadrul ceremoniei de deschidere a competitiei, va aprinde Flacara Jocurilor.

Presedintele Comitetului Olimpic Elvetian Jurg Stahl a punctat faptul ca acest eveniment constituie o extraordinara ocazie pentru tinerii din Elvetia sa simta Spiritul Olimpic.

"In fiecare etapa, vom sarbatori impreuna Valorile Olimpice - respectul, prietenia si excelenta care raman extrem de relevante astazi", a spus Jurg Stahl.

Jocurile Olimpice de Iarna pentru Tineret de la Lausanne sunt programate in perioada 9 - 22 ianuarie 2020.