Stiri

4 septembrie 2019 Noua Ora de Sport BCR, prezentata conducatorilor AOR din intreaga tara

Primele dezbateri ale editiei 2019 a Programului national de educatie olimpica prin sport, in cadrul voluntariatului olimpic, eveniment sustinut de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) prin Academia Olimpica Romana (AOR), cu sprijinul Solidaritatii Olimpice - departament in cadrul Comitetului International Olimpic, au fost sustinute de Valeriu Tomescu, directorul Centrului Olimpic de Testare și Asistența Științifica (COTAS).

Seful COTAS le-a impartasit celor prezenti din experientele sale atat de antrenor – sub indrumarea sa, atleta Constantina Dita a cucerit titlul olimpic la maraton la JO Beijing 2008 – cat si de absolvent al International Coaching Enrichment Certification Program (ICECP) -  un program de perfectionare organizat de Comitetul Olimpic al Statelor Unite (USOC), Universitatea din Delaware, impreuna cu Comitetul International Olimpic (CIO) – Solidaritatea Olimpica, la care au participat 30 de antrenori, de la 15 sporturi, reprezentand 30 de natiuni de pe cinci continente.

“Daca un antrenor nu este in stare sa explice modul in care elevul sau a reusit sa obtina o performanta, inseamna ca acel rezultat a fost o intamplare”, a spus Valeriu Tomescu. “Am invatat ca totul trebuia studiat si analizat in cele mai mici amanute, de la nivel celular se poate spune”.

O alta prelegere interesanta a fost sustinuta de Lorand Balint, care a prezentat si cateva scurte materiale video cu campaniile care se duc in alte tari pentru a atrage oamenii catre sport si activitatile sportive.

Lorand Balint a prezentat de asemenea un interesant program denumit  generic “Noua Ora de Sport BCR” prin care copiilor sa le fie prezentate, in joaca, notiuni elementare despre toate sporturile, inca din clasele primare.

Lorand Balint a prezentat si cateva imagini unde impreuna cu Mihai Covaliu, presedintele Comitetului Olimpic si Spotiv Roman, au experimentat cateva miscari simple, dar sugestive si amuzante, prin care ar putea fi starnita curiozitatea copiilor pentru diverse sporturi.

Copii ar trebui sa stie din clasele primare regulile de baza ale tuturor sporturilor, caracteristicile acestora, iar dascalii sa gaseasca metode inedite sa le starneasca interesul. De asemenea, copii ar trebui sa fie familiarizati, tot ca intr-o joaca, cu sportivii de top ai sportului romanesc – sunt ideile pe care le-a promovat Lorand Balint.

Temele abordate de cei doi speakeri au suscitat atentia celor prezenti care nu au ezitat sa puna intrebari si sa dezvolte ideile in discutie.