Stiri

29 august 2019 Tokyo 2020 - Un minut, un sport … azi, ECHITATIE (Video)

Prezentarea  originala, imaginata de organizatorii Jocurilor Olimpice si Paralimpice Tokyo 2020, a celor 55 de sporturi (33 olimpice si 22 paralimpice) la care se va concura anul viitor – sub denumirea generica “Un minut, un sport” (One minute, one sport) -  continua pe site-ul oficial al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman.

Astazi prezentam materialul video dedicat echitatiei, sport care a aparut in programul olimpic in 1900, la Paris, a lipsit de la editile din 1904 si 1908, dar a revenit la JO din 1912, de la Stockholm, de atunci fiind prezent la fiecare editie de vara a JO. La Tokyo se va concura la dresaj - concurs complet si sarituri peste obstacole.

Romania are in palmares doua medalii la acest sport – una argint cucerita de Henri Rang la sarituri peste obstacole la JO Berlin 1936 si una de bronz obtinuta de Anghelache Donescu, Petru Rosca si Dumitru Velicu, la dresaj - echipe, la JO Moscova 1980.

Clipul dedicat echitatiei, unde sunt inserate grafic particularitatile fiecarei discipline, probele si cateva reguli de baza, perioada de desfasurare a intrecerilor in timpul JO si locurile de desfasurare, poate fi urmarit mai jos.