Stiri

21 august 2019 A inceput procesul de acreditare la JOT Lausanne 2020, pentru jurnalisti

Reprezentantii mass-media care doresc sa participe la Jocurile Olimpice de Tineret de Iarna Lausanne 2020 pot solicita acreditari de presa individuale prin intermediul Portalului de Inregistrare Media aici pana pe data de 4 octombrie 2019, ora 23:59 CET.

Pot solicita acreditari de presa atat radiodifuzorii care detin drepturi cat si cei care nu detin drepturi, redactori si fotografi din presa scrisa si/sau online, sau care lucreaza pentru publicatii si / sau site-uri web ale Comitetelor Nationale Olimpice (NOC) si Federatiilor Internationale (IF).
Toate cererile vor putea fi transmise prin intermediul portalului de inregistrare media si vor fi supuse aprobarii de echipa de relatii media a Comitetului International Olimpic (CIO).

Daca o organizatie media doreste sa acrediteze mai mult de zece angajati, va trebui sa solicite accesul la un sistem de inregistrare a grupului la adresa mediaops@lausanne2020.sport.

Reprezentantii mass-media isi vor ridica si valida acreditarile individual, la sosirea in Elvetia, la punctul de acreditare selectat in cerere, la Centrul principal de acreditare din Lausanne sau la Centrul de acreditare din St. Moritz.
Acreditarea va putea fi ridicata doar in baza unui document de calatorie valid care sa contine o fotografie:

• cetatenii Uniunii Europene trebuie sa detina pasaport sau carte de identitate valabile cel putin pana la 25 ianuarie 2020;

• cetateni non-UE trebuie sa detina pasaport valabil pana la 25 aprilie 2020, cel putin.

Informatii detaliate despre diferitele etape ale procesului de acreditare, se gasesc in manualul de acreditare media aici.