Stiri

24 iulie 2019 Medaliile Tokyo 2020 au fost prezentate cu un an inainte de startul oficial al Jocurilor

Organizatorii japonezi au prezentat medaliile  pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, cu exact un an inainte de debutul celei de a XXXII-a editii de vara a Jocurilor din capitala nipona.

La ceremonia speciala de la Tokyo, care a marcat intrarea in ultimul an dinaintea JO si prezentarea medaliilor olimpice, create de designerul japonez Junichi Kawanishi, alaturi de o serie de personalitati ale Japoniei si din lumea intreaga au participat Thomas Bach, presedintele Comitetului Interational Olimpic (CIO), si Shinzo Abe, premierul Japoniei.

“Va fi un moment minunat si unic pentru gazdele noastre primitoare, de a arata lumii cele mai frumoase parti ale Japoniei”, a spus Thomas Bach, in timp ce premierul Abe a declarat ca asteapta ca Jocurile Olimpice 2020 sa aiba acelasi impact ca si cele din 1964, gazduite tot de capitala nipona.
''Sportul aduce lumea impreuna si ofera sanse egale pentru toti. Despre asta este vorba in sport. Acum 50 de ani am invatat asta când am gazduit Olimpiada la Tokyo. Anul viitor vrem sa demonstram asta din nou si vrem ca acest moment sa fie o oportunitate de a face acest lucru'', a spus Shinzo Abe.

Medaliile, cu un diametru de 85 mm, au fost modelate din metale reciclate, colectate din 6,21 milioane de dispozitive electrice donate din toata Japonia. Pe fata medaliilor apar o coroana de lauri, sigla Tokyo 2020 si cercurile olimpice, iar pe revers zeita greceasca a victoriei Nike in fata stadionului Panathinaikos si insemnele olimpice. Medaliile au o grosime de 7,7 mm in zona mai subtire si de 12,1 mm in zona mai groasa.

Medaliile de aur contin peste 6 grame de aur placat pe argint pur, cele de argint contin argint pur, iar medaliile de bronz au in compozitie 95 la suta cupru si 5 la suta zinc.