Stiri

28 mai 2019 Halterofilul Florin Ionut Croitoru a fost depistat pozitiv la Londra 2012

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman a fost instiintat azi de Comitetul International Olimpic (CIO) si Agentia Internationala de Testari (ITA) ca halterofilul Florin Ionut Croitoru, 25 de ani, a fost depistat pozitiv la Jocurile Olimpice de la Londra. COSR a luat act de decizia CIO si va actiona in consecinta.

Florin Ionut Croitoru a concurat la Jocurile Olimpice de la Londra la categoria 56 kg si s-a clasat pe locul 9. Reanalizarea probei B a dovedit ca halterofilul roman a fost depistat pozitiv la steroizi anabolizanti (turinabol, metenolon si stanozol). 

In acest caz, Comisia Disciplinara CIO, din care au facut parte Denis Oswald-presedinte, Gunilla Lindberg si Juan Antonio Samaranch, a decis descalificarea sportivului roman de la Jocurile Olimpice de la Londra si a instiintat Federtia Internationala de Haltere sa actioneze conform competentelor sale.

Conform Agendei 2020, CIO a cerut reanalizarea tuturor probelor incepand cu 2004 pana in prezent. Toate substantele interzise in acea perioada au fost detectate cu metode stiintifice care folosesc tehnologii de ultima ora. Reanalizarea testelor din 2012 va continua tot anul 2019.