Stiri

22 mai 2019 Pitestenii, campioni la atletism, in Faza Finala a Gimnaziadei

Finalistii din acest an ai intrecerilor de atletism din cadrul editiei 2018-2019 a Gimnaziadei, competitia scolara sportiva sustinuta de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) alaturi de Ministerul Educatiei Nationale (MEN) si zece federatii nationale ale sporturilor implicate, s-au bucurat sa aiba printre ei o medaliata olimpica, pe toata durata Fazei Finale.

Ionela Tirlea, vicecampioana olimpica la 400 m garduri la JO Atena 2004, i-a incurajat pe micii atleti si le-a povestit despre drumul ei pana la podiumul olimpic. “Munca, seriozitatea si perseverenta trebuie ridicate la rang de lege. Aceste trei cuvinte trebuie va insoteasca atat in viata de zi cu zi, cat si in cariera sportiva pe care va doresc sa o urmati cat mai multi dintre voi”, le-a spus Ionela Tirlea participantilor, de fiecare data cand a fost aproape de ei. Fosta atleta le-a oferit medaliile elevilor care au urcat pe cea de-a treia treapta a podiumului.
Atletii din Pitesti au castigat intrecerile Fazei Finale din acest an a Gimnaziadei, fiind urmati de elevii din vestul tarii.

Echipele care au urcat pe podium la atletism:

Locul I - Liceul cu Program Sportiv „Viitorul”, din Pitesti (Arges) - Regiunea Sud;
Locul II - Scoala Gimnaziala „Nicolae Iorga”, din Baia Mare (Maramures) - Regiunea Nord Vest;
Locul III - Liceul cu Program Sportiv  „Cetate Deva”, din Deva (Hunedoara) - Regiunea Sud Vest;

Celelalte finaliste: Regiunea Nord Est: Liceul cu Program Sportiv, din Iasi (Iasi); Regiunea Sud Est: Scoala Gimnaziala nr. 1, din Cernavoda (Constanta); Regiunea Sud Vest: L P S „Petrache Triscu”, din Craiova (Dolj); Regiunea Centru: Scoala gimnaziala „Mihai Eminescu”, din Alba Iulia (Alba); Regiunea Bucuresti-Ilfov: Scoala gimnaziala nr. 49, din Sector 2 (Bucuresti).

Distinctia “Cel mai bun sportiv”, oferita de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR), i-a fost acordata elevului Gheorghe Paul Cristian de la unitatea de invatamant argeseana, castigatoarea Fazei Finale din acest an a competitiei atletice din cadrul Gimnaziadei.