Stiri

19 mai 2019 Seminar EOC la Viena

Capitala Austriei a fost gazda celui de al 40-lea Seminar al Asociatiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC) la care au participat reprezentanti din 50 de Comitete Olimpice Nationale, printre care si cei din conducerea COSR. Delegatia Romaniei a fost condusa de presedintele Mihai Covaliu si a fost compusa din  secretarul general George Boroi, secretarul general adjunct Florin Misca si Directorul Departamentului Relatii Internationale si Comunicare, Cristian Butariu.

Presedintele Comitetului olimpic si Sportiv Roman, Mihai Covaliu, presedinte al Comisiei de Marketing si Comunicare EOC, a vorbit despre principalele directii de actiune ale comisiei si prioritatile pe care aceasta si le-a propus.

De la construirea unui brand EOC puternic, dupa modelul Comitetului Olimpic International, cu un program Top Sponsori si a unui program comercial pentru Jocurile Europene, Mihai Covaliu a punctat necesitatea unei mai bune colaborari intre EOC si federatiile europene si internationale, intarirea competitiei multisport (Jocurile Europene) prin negocierea drepturilor tv,  prin alcatuirea unui program sportiv select,  acordarea mai multor locuri de calificare pentru Jocurile Olimpice, comunicarea mai agresiva prin campanii teritoriale, desemnarea unor Ambasadori pentru competitie in persoana unor sportivi emblematici, planetari.

Tot azi, secretarul general adjunct al COSR, Florin Misca a prezentat in calitatea de presedinte al Comisiei de Evaluare pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European Vuokatti 2021, raportul pentru aceasta editie a competitiei.