Stiri

24 octombrie 2018 Suedezii, convinsi ca pot organiza Jocuri Olimpice de inalta clasa in 2026

Mats Arjes, presedintele Comitetului Olimpic Suedez (SOK), a declarat ca este convins ca Stockholm va gazdui o editie de clasa mondiala a Jocurilor Olimpice de Iarna, daca va orasul va primi dreptul de a organiza JO din 2026.
 
Stockholm, care a organizat Jocurile Olimpice de vara din 1912, continua insa sa fie lipsit de sprijin din partea guvernului suedez sau a Consiliului Local, deoarece Suedia se confrunta in prezent cu un blocaj politic dupa alegerile de luna trecuta, care au dat nastere unui parlament fara majoritate, cu Blocul stang-verde condus de social-democrati, cu 144 de mandate si cu Alianta, cu patru partide pe 143 de locuri.
 
Presedintele SOK insista ca Stockholm are forta de a organiza o editie a Jocurilor "durabil din toate punctele de vedere, nu in ultimul rand din punct de vedere economic", in concordanta cu Agenda Olimpica 2020.
 
In ultimii ani, Suedia si-a depus in mai multe randuri candidatura pentru gazduirea Jocurilor, ultima tentativa pentru organizarea Jocurile Olimpice si Paralimpice de Iarna din 2022 prabusindu-se in 2014, din lipsa sprijinului politic.
 
SOK a declarat ca activitatea desfasurata in cursul campaniilor anterioare reprezinta experienta si invatamintele castigate Pentru urmatoarea candidatura.
 
Celelalte doua candidaturi pentru organizarea JO 2026  sunt ale orasului Canadian Calgary si o incercare comuna a localitatilor italiene Milano si Cortina d'Ampezzo.