Stiri

10 octombrie 2018 Cristian Filip Jianu, in sferturi de finala dupa un meci maraton de peste doua ore si jumatate

Jucatorul roman de tenis Filip Cristian Jianu a avut o prestatie excelenta in cea de-a treia zi a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Buenos Aires. In Turul 2 al competitiei masculine de simplu , Filip Cristian Jianu a obtinut victoria in trei seturi (2-1) in fata francezului Clement Tabur, la capatul unui meci maraton care a durat doua ore si 43 de minute.

Reprezentantul Romaniei a cedat primul set la tie-break cu 6-7 (5-7) dupa o ora si trei minute, dar l-a castigat pe urmatorul cu 6-4, in 39 de minute.

Setul decisiv a fost a pus la grea incercare puterea de concentrare si conditia fizica a celor doi sportivi, castigatorul stabilindu-se din nou la tie-break. Dupa o ora si un minut, victoria a fost adjudecata de Cristian Filip Jianu, cu 7-6 (7-3), care astfel s-a calificat in sferturile de finala ale competitiei.

Pentru a putea juca in semifinale, romanul va trebui sa-l invinga pe bulgarul Adrian Andreev, cap de serie nr. 6, in partida programata a avea loc astazi, Ziua 4 competitionala a JOT Buenos Aires 2018, dupa ora 16.00 (ora Romaniei).