Stiri

13 august 2018 Wayne Gretzky va promova hocheiul pe gheata in China ca ambasador al Beijing 2022

Legendarul Wayne Gretzky s-a alaturat clubului chinez Kunlun Red Star (KRS) in calitate de ambasador general pentru promovarea sportului, in perspectiva Jocurilor Olimpice de iarna de la Beijing, din 2022.

Canadianul in varsta de 57 de ani, supranumit “The Great One” (“Cel Mare“) si considerat cel mai bun jucator de hochei al tuturor timpurilor, va promova sportul in randul tinerilor din China, in perspectiva JO 2022.

Gretzky va deschide Scoala de Hochei KRS Gretzky la Beijing si Shenzhen si va antrena tineri intre 8 si 17 ani.

Programul se estimeaza a fi extins in alte 20 de locatii. China nu are o traditie in domeniul hocheiului pe gheata, dar spera sa faca istorie la Beijing in 2022.

“Sunt emotionat sa ma aflu luna viitoare in China pentru prima oara si sa intru in parteneriat cu Kunlun Red Star pentru a dezvolta acest frumos sport”, a spus Gretzky.

Gretzky are un palmares impresionant, facand parte de-a lungul carierei sale din echipele Indianapolis Racers, Edmonton Oilers, Los Angeles Kings, St.Louis Blues si New York Rangers. A cucerit de patru ori Stanley Cup si a fost director executiv la echipa masculina a Canadei care a castigat aurul olimpic la Salt Lake City in 2002.