Stiri

7 august 2018 La revenirea de la Europene, canotorii samurai au marturisit ca visul lor este sa urce pe podium la Tokyo 2020

Delegatia de canotaj a Romaniei, din care au facut parte 14 sportivi din lotul “Samurai 2020”, a revenit la Bucuresti de la Campionatele Europene de la Glasgow cu cele sapte medalii cucerite - trei de aur, doua de argint si doua de bronz.

Mircea Roman, antrenor coordonator al lotului feminin de canotaj, a declarat ca este un inceput bun pentru o noua generatie de canotori: „A fost o competitie interesanta. In sfarsit, Romania este pe primul loc, chiar daca este o competitie continentala, Este un inceput bun, sper ca de acum incolo sa fim acolo, sa contam”, a spus Roman.

 “Samuraiul” Denisa Tilvescu dublu medaliata cu aur la 8+1 si la dublu rame, a declarat optimista ca spera la rezultate din ce in ce mai bune: „In spatele rezultatelor noastre se afla o intreaga echipa, staful de antrenori, medicul si asistentul. Noi speram ca rezultatele sa fie din ce in ce mai bune. Eu cu Madalina se pare ca am facut o echipa foarte buna acum. Am luptat impreuna pana la capat si nu doar in proba de dublu, ci si in cea de 8+1. Spera sa ramanem in aceeasi formula. Ne-am facut treaba la Europene, speram la cat mai multe medalii pe viitor. Visul cel mai mare este o medalie la Tokyo 2020”. Madalina Beres, colega sa din barca de dublu rame, i-a impartasit optimismul: „Sunt foarte bucuroasa pentru rezultat si sunt convinsa ca de acum incolo vom progresa, pentru ca ne dorim sa aducem rezultate pe care le asteapta toata lumea”.

Ciprian Tudosa, un alt samurai medaliat cu bronz in proba de dublu rame la CE de canotaj de la Glasgow, a declarat la intoarcerea in tara, ca rezultatele de la Europene reprezinta doar un inceput pentru lotul masculin al Romaniei, iar sfarsitul se numeste „Tokyo 2020”. „Suntem onorati de performanta de la Europene, tinand cont ca in ultimii zeci de ani la masculin canotajul nu a realizat rezultate notabile. Este un inceput. Sfarsitul este departe si se numeste Tokyo 2020”, a spus Tudosa.

Canotoarea “samurai” Ionela Cozmiuc, care a ocupat locul 4 la feminin dublu vasle, categorie usoara, a spus ca la urmatoarele concursuri va demonstra ca locul sau este pe podium: „La acest concurs ne-am bucurat mai mult pentru colegii nostri decat pentru noi, dar suntem mandre ca facem parte din aceasta echipa si la concursurile ce urmeaza vor demonstra ca locul nostru este acolo pe podium”, a spus Ionela Cozmiuc, in timp ce colega ei de barca, Geanina Beleaga, a recunoscut ca locul 4 este dureros pentru ea: „Noi de maine dimineata vom fi din nou pe ponton. Pana deseara vom mai suferi, pentru ca este dureros locul patru, de maine ne urcam in barca cu gandul la Campionatele Mondiale”.

Componentii lotului de canotaj se vor pregati in continuare la Silistea Snagovului pentru urmatoarea mare competitie din acest an Campionatele Mondiale programate in perioada 9-16 septembrie a.c, la Plovdiv (Bulgaria).