Stiri

30 iulie 2018 Trei samurai, in lotul care a cucerit cinci medalii pentru Romania la Mondialele (U23) de canotaj

Delegatia Romaniei a cucerit nu mai putin de cinci medalii – doua de aur, doua de argint si una de bronz, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23 (U23) de la Poznan, din Polonia.

Pentru trei dintre componentii echipajului din barca de opt plus unu (M8+) medaliat cu bronz la CM U23 - Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan si carmaciul Adrian Munteanu, inclusi in programul Samurai 2020 - programul de asistenta speciala a sportivilor cu potential de a obtine medalii la cea de a XXXII-a editie de vara a Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020, competitia a fost un important test in perspectiva viitoarelor intreceri de anvergura.

In finala masculina a probei “regina” a canotajului, dominata de la inceput de americani, cei trei samurai alaturi de colegii lor Alexandru Chioseaua, Mugurel-Vasile Semciuc, Alexandru Matinca, Constantin Adam, Gheorghe-Robert Dedu si Alexandru-Cosmin Macovei s-au luptat “la baioneta” cu reprezentantii Marea Britanii, dar foto-finisul a decis ca echipajul romanesc a trecut al treilea linia de sosire. 

Titlurile de campioni modiali U23 au fost cucerite de echipajul feminin de patru vasle (W4x) alcatuit din Elena Logofatu, Nicoleta-Ancuta Bodnar, Simona-Geanina Radis si Georgiana Vasile si cel masculin de patru rame (M4-), in componenta Mihai-Vasile Tiganescu, Cosmin Pascari, Stefan-Constantin Berariu si Ciprian Huc, pentru acestia din urma, imnul Romaniei rasunand de Ziua Nationala a Imnului (29 iulie)

Medaliile de argint au revenit echipajelor de patru rame feminin (W4-) - Madalina Heghes, Amalia Beres, Madalina-Gabriela Casu si Roxana Parascanu si dublu rame masculin (M2-) - Dumitru-Alexandru Ciobica si Florin-Sorin Lehaci.

Cu cele cinci medalii, doua de aur, doua de argint si una de bronz, Romania s-a clasat pe locul patru in clasamentul pe natiuni, dupa SUA (5- aur, 1-argint, 2-bronz) , Italia, (3-aur, 3-argint, 6-bronz), si Marea Britanie (3-aur, 3-argint, 2-bronz).