Stiri

6 iulie 2018 Un titlu european cat calificarea la JOT Buenos Aires 2018

La 17 ani, Daniel Martin (foto - stanga) a cucerit medalia de aur in proba de 100 m spate din cadrul  Campionatelor Europene de inot, rezervate juniorilor, de la Helsinki, din Finlanda. La capatul unei curse dramatice, romanul a incheiat pe primul loc, la egalitate cu rusul Kliment Kolesnikov, recordamanul european al probei, cu care a impartit cea dintai treapta a podiumului.

Inotatorul legitimat la SCM Bacau si antrenat de Iulian Matei nu numai ca a castigat finala probei de 100 m spate, dar timpul inregistrat (53.52 s), reprezinta un nou record national de juniori si este doar la doua zecimi de secunda de recordul national de seniori, detinut de Robert Glinta.

In urma acestui rezultat, care se adauga performantelor de anul trecut – bronz, la 100 m spate la CM si argint, la 200 m spate la CE, Daniel Martin si-a asigurat prezenta la  Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) de la Buenos Aires programate a se desfasura in perioada 6-18 octombrie a.c..

La inot, termenul limita la care se incheie perioada de calificare pentru JOT Buenos Aires 2018 este 31iulie a.c.,  in calcul urmand a intra baremurile de calificare si locul ocupat in clasamentul federatiei internationale de specialitate (FINA) care se va afisa pe 3 august a.c..