Stiri

12 aprilie 2018 Etapa Regionala a Gimnaziadei 2017-2018, la start!

Cea de-a treia editie a Gimnaziadei, competitie sportiva scolara organizata la zece sporturi – atletism, baschet, badminton, volei, rugby tag, fotbal pe teren redus, handbal, oina, tenis de masa si sah, care a inceput anul trecut cu intrecerile la nivel local, continua in perioada 12 aprilie – 6 mai a.c.cu Etapa Regionala. Ca si in anii precedenti, au fost  implicati elevi din clasele V-VIII, din peste 5000 de scoli din intreaga tara.

Conceputa atat cu scopul de revigorare si dezvoltare a miscarii sportive din mediul scolar, cat si pentru a atrage cat mai multi tineri talentati catre sport, Gimnaziada va aduna la start atat sportivi legitimati cat si nelegitimati. Prin organizarea acestor intreceri a fost largita aria de selectie pentru performanta, capitol tot mai deficitar in sportul romanesc in ultimii ani, fiind promovate totodata valorile olimpice - respectul, excelenta si prietenia, dar si fair-play-ul si dorinta de autodepasire.

Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, care impreuna cu partenerii sai militeaza si pentru dezvoltarea sportului de masa ca principal punct de start al vietii sportive din societatea romaneasca, in calitate de organizator al Gimnaziadei alaturi de Ministerul Educatiei Nationale si cele zece federatii nationale ale sporturilor in competitie, a pregatit tuturor participantilor ajunsi in Etapa Regionala, ca si pana acum, echipamente sportive (doua tricouri si un sort), dar si mingi de joc pentru toate echipele inscrise in competitie.

Componenti ai staff-ului COSR in frunte cu medaliatele olimpice Ionela Tirlea si Violeta Beclea vor fi pe toata durata intrecerilor alaturi de elevii in competitie pentru a le vorbi atat despre valorile olimpice romanesti si internationale, cat si despre importanta sportului in viata de zi cu zi.

Etapa Regionala se desfasoara in perioada 12 aprilie – 4 mai a.c., in opt regiuni de dezvoltare - Nord Est, Sud Est, Sud, Sud Vest, Vest, Nord Vest, Centru si regiunea Bucuresti Ilfov.

Castigatorii Etapei Regionale se vor intalni in etapa Finala programata a avea loc, in premiera, la Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani in perioadele 7 - 27 mai a.c. si 4-7 iunie a.c. astfel:

Calendar Faza Finala:

7-9 mai a.c. - rugby tag, tenis de masa si badminton;

10-13 mai a.c. - handbal masculin;

10-12 mai a.c. - atletism;

13-16 mai a.c. - fotbal feminin

14-16 mai a.c. - oina masculin;

17-20 mai a.c. - fotbal masculin;

17-19 mai a.c. - oina feminin;

20-23 mai a.c. -  volei masculin, baschet feminin;

24-27 mai a.c. -  baschet masculin si volei feminin;

4-7 iunie a.c. - handbal feminin;

4-6 iunie a.c. -  sah.

Interviuri cu George Boroi, secretarul general al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), si Ciprian Paraschiv, manager dezvoltare fotbalistica in cadrul Federatiei Romane de Fotbal (FRF):



Interviu cu Alexandru Dedu, presedintele Federatie Romane de Handbal, la Scoala 20, inainte de startul Etapei Regionale a Gimnaziadei 2017-2018: