Stiri

14 martie 2018 Pyeongchang 2018, in centrul atentiei la TV in Coreea de Sud

Ratingurile televiziunilor sud-coreene au aratat ca Jocurile Olimpice de Iarna de la Pyeongchang 2018 au batut recordurile de audienta la transmisiunile intrecerilor olimpice.

Comparativ cu Sochi 2014, Pyeongchang 2018 a atras mult mai multi spectatori. Ceremonia de deschidere a Jocurilor, de pe 9 februarie, a avut o cota de piata de 44,6 la suta la cele trei retele principale de televiziune din Coreea de Sud - KBS, MBC si SBS, cu 33 de procente mai mult decat cu patru ani inainte la Sochi.

In comparatie cu ceremonia de deschidere, ceremonia de inchidere de la Pyeongchang 2018 a inregistrat o scadere a ratingurilor, pana la 38,9 la suta, dar cresterea a fost semnificativa comparativ cu acelasi eveniment care la Sochi 2014 a starnit interesul a doar 5,3 la suta dintre sud-coreeni.

La fel ca la Sochi 2014, in Coreea de Sud, cea mai urmarita competitie de la Pyeongchang 2018 a fost finala feminina de patinaj viteza pe 500 m, unde 61,7 la suta dintre sud-coreeni au sustinut-o pe favorita lor Lee Sang-hwa in cursa pentru cea de-a treia medalie olimpica de aur olimpica a sa.
Spre dezamagirea suporterilor, Lee a trebuit sa se multumeasca insa cu argintul, fiind invinsa de japoneza Nao Kodaira.

Daca ratingul televiziunilor a crescut spectaculos, in schimb sumele incasate de cinematografele din Coreea de Sud, au scazut dramatic. Anul Nou lunar, care reprezinta un moment cheie pentru cinematografele din aceasta tara, a picat in timpul PyeongChang 2018, iar coreeni au ales sa urmareasca intrecerile olimpice televizate. Astfel, vanzarile de bilete la cinematografe au scazut cu 1 milion fata de aceeasi perioada in ultimii ani.