Stiri

25 februarie 2018 Emotionant spectacol de culori la inchiderea Jocurilor Olimpice de la PyeongChang 2018

Jocurile Olimpice de la PyeongChang 2018, supranumite ''Jocurile Pacii'', s-au incheiat cu o ceremonie fastuoasa, la care au participat reprezentantii tuturor celor 93 de tari participante, intr-o atmosfera  de bucurie si sarbatoare.

Echipa Olimpica a Romaniei a fost condusa pe Stadionul Olimpic din PyeongChang de Raluca Stramaturaru, locul 7 in proba feminina de sanie simplu, care a purtat drapelul Romaniei.

Asa cum au facut-o si la ceremonia de deschidere, delegatiile  Republicii Coreea si  Republicii Populare Democrate Coreene au intrat pe stadion impreuna, transmitand un puternic mesaj de unitate.

De altfel, inainte de a declara inchise Jocurile Olimpice de la PyeongChang, Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic (CIO), le-a spus celor prezenti: ''Ati aratat cum sportul poate aduce oamenii laolalta in lumea noastra fragila, ati aratat ca sportul poate construi legaturi”.

„CIO va continua dialogul olimpic si dupa stingerea flacarii olimpice. Suntem condusi catre acest tel de increderea noastra in viitor'', a promis presedintele forului olimpic in discursul sau.

Pe scena, lui Bach i s-au alaturat cativa sportivi, printre care si Yun Sung-bin, campionul olimpic sud-coreean la skeleton, nord-coreeanul Ryom Tae Ok (patinaj artistic), schioarea americana Lindsey Vonn si tonganul Pita Taufatofua (schi fond).

Inainte ca Flacara Olimpica sa se stinga, au fost rememorate, intr-o maniera artistica, principalele momente ale Jocurilor, iar  imnul K-pop intitulat Power a fost dedicat tuturor sportivilor care au concurat la PyeongChang 2018.

Ceremonia de inchidere a fost marcata de tehnologia de ultima ora, cu un show remarcabil cu drone, care au realizat in aer imaginea mascotei Jocurilor, tigrul alb Soohorang, lasand apoi locul unei inimi imense.

Dupa ce Flacara Olimpica a fost stinsa, au urmat un impresionant foc de artificii si o petrecere cu mii de invitati.