Stiri

11 decembrie 2017 A fost lansata aplicatia pentru inscrierea voluntarilor la JOT Buenos Aires 2018

Aplicatia care le permite doritorilor sa se inscrie ca voluntari la cea de-a treia editie de vara a Jocurilor Olimpice de Tineret (JOT) care vor avea loc in Argentina, la Buenos Aires, in octombrie 2018, a fost lansata cu ocazia Zilei Internationale a Voluntarilor. Timp de aproape patru luni, pana pe 31 martie 2018, data pana la care se vor primi cereri, vor fi selectionati pana la 8.000 de voluntari.

Actiunea se anunta drept cel mai mare program de voluntariat sportiv de acest gen din istoria Americii de Sud.

"Sportivii sunt centrul Miscarii Olimpice si al Jocurilor, dar voluntarii sunt esentiali pentru Miscare și pentru dezvoltarea Jocurilor Olimpice de Tineret ", a declarat Gerardo Werthein, presedintele comitetului de organizare a JOT Buenos Aires 2018.

Voluntarii vor putea fi de folos in mai multe domenii cum ar fi servicii de traducere, relatii cu mass-media, asistenta in competitia sportiva, insotitori ai delegatiilor tarilor participante, etc.

La JOT Buenos Aires 2018 vor participa aproximativ 4.000 de sportivi la 32 de sporturi si 241 de probe sportive.

Doritorii vor putea trimite solicitarile pe site-ul oficial al Comitetului de Organizare  https://www.buenosaires2018.com/