Stiri

27 septembrie 2017 Team Romania, a doua medalie de bronz la Invictus Games

Locotenentul Ciprian Iriciuc a castigat medalia de bronz in proba de canotaj in sala din cadrul Jocurilor Invictus 2017, competitie care se desfasoara la Toronto, in Canada.

„Felicitari Ciprian Iriciuc pentru medalia obtinuta si mult succes celorlati componenti ai lotului Romaniei in intrecerile viitoare”, a transmis Mihai Covaliu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), delegatiei Romaniei care participa la Jocurile Invictus.

Ciprian Iriciuc a fost ranit in 2015 in Afganistan, iar in urma incidentului a ramas cu o schija in plamani.
Tot la proba de canotaj in sala, plutonierul major Dumitru Paraschiva s-a clasat pe locul 5.

Medalia de bronz cucerita de Ciprian Iriciuc este cea de a doua obtinuta de delegatia Romaniei prezenta in premiera la Jocurile Invictus. Cel dintai trofeu a fost castigat de Laurentiu Serban, militar ranit in teatrele de operatiuni din Afganistan, in 2006, la atletism -  bronz, la 1500 m.