Stiri

21 septembrie 2017 Saptamana europeana a sportului in Romania

Cea de a treia editie a Saptamanii europene a sportului in Romania care se va desfasura in perioada 23 - 30 septembrie a.c.,va programa circa 300 de evenimente in peste 30 de judete, in organizarea Federatiei Romane Sportul pentru Toti (FRSpT) si a Ministerului Tineretului si Sportului, la initiativa Comisiei Europene de promovare a sportului si a activitatii fizice in intreaga Europa.

Mihai Covaliu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), George Boroi, secretarul general al COSR, Narcisa Lecusanu si Gabriela Szabo au primit in aceasta vara, la Bruxelles, certificatele #BeActive Ambassadors pentru Saptamana Europeana a Sportului.

George Boroi, ambasador al Saptamanii europene a sportului in Romania inca de la prima editie, a declarat ca sustine o implicare cat mai mare a intregii societati in activitati sportive. ''In calitate de ambasador BeActive pentru Saptamana europeana a sportului, alaturi de colegii nostri si cu sprijinul MTS am reusit anul trecut sa mobilizam peste 30.000 participanti in Romania. Nu stiu daca e mult sau putin, dar ne dorim o participare mai mare in acest an. Mesajul principal al campaniei BeActive este implicarea fiecaruia dintre noi, asa cum stie fiecare in aceste evenimente. Sa ne bucuram impreuna de sport, de miscare, indiferent de varsta, de ocupatie, apartenenta sociala sau alte criterii. Sportul este un limbaj universal care nu tine cont de acestea''.

 

Marius Dunca, ministrul Tineretului si Sportului, a declarat: ''Trebuie sa constientizam ca pentru o viata sanatoasa, o minte sanatoasa, avem nevoie de sport si chiar incurajam, daca putem zilnic, sau saptamanal, o simpla miscare, o alergare. Multumesc federatiilor sportive care incurajeaza si promoveaza aceasta Saptamana europeana. Este un prilej de a aduce la cunostinta cetatenilor sa se implice mai mult in activitatea sportiva. O sa incurajam activitatile sportive in scoli, de la clasa I pana la clasa a VI-a, o sa venim cu proiectul 'Romania in miscare'. Trebuie sa venim cu mai multe proiecte. Estimam in jur de 40.000 de participanti la Saptamana europeana intre 23 si 30 septembrie. Ne implicam de asemenea si cu Directiile judetene de tineret si sport''.

Presedintele FRSpT, Alin Larion, a subliniat ca acest eveniment are an de an un impact tot mai mare in Romania: ''Aceasta a treia editie a Saptamanii europene a sportului este o editie in care vrem sa excelam. Ar fi bine sa mobilizam cat mai multa lume, pentru ca asa mi se pare normal intr-o tara europeana si asa se si doreste in acest program al saptamanii europene. Azi sunt peste 32 de judete inscrise in Saptamana europeana a sportului si spre surprinderea mea s-au mobilizat foarte bine Directiile pentru sport din tara. Sunt aproximativ 30 care organizeaza activitati sportive in judete. Sunt sigur ca vor fi peste 40.000 de participanti la activitati de toate felurile, de la cei mici pana la cei mai mari, in aer liber si in sali, chiar si in intreprinderi''.

In Bucuresti, deschiderea evenimentului va fi marcata cu diverse activitati, ateliere si cercuri de creatie care vor avea loc vineri, 23 spetembrie, intre orele 11,00 si 16,00, in Parcul Titan. La nivel european, circa 9 milioane de participanti din 32 de tari ale Uniunii Europene vor fi implicati in circa 33.700 evenimente in cadrul Saptamanii europene a sportului.