Stiri

22 iulie 2017 Echipa Olimpica a Romaniei a ajuns la Gyor fara peripetii

Toti componentii Echipei Olimpice a Romaniei au ajuns cu bine la Gyor, unde de maine pana pe 29 iulie a.c. vor avea loc intrecerile celei de a XIV-a editii de vara a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Dupa un zbor fara emotii pana la Viena, unde au fost intampinati de voluntarii maghiari, a urmat drumul pana in Satul Olimpic din Gyor, cu autocarele puse la dispozitie de organizatori.

De maine sportivii  vor efectua primele antrenamente in bazele sportive unde de luni vor intra in focurile intrecerilor din cadrul FOTE Gyor 2017.

Tot maine, de la ora 21.30 (ora Romaniei), pe Eto Gyor Stadium, va avea loc ceremonia de deschidere a competitiei. Organizatorii au pregatit un spectacol impresionant, cap de afis fiind celebrul DJ international Steve Aoki. Show-ul din deschidere va fi transmis in direct de postul de televiziune Duna World, unde vor putea fi urmarite si cele mai importante momente ale intrecerilor  sportive din cadrul FOTE.