Stiri

21 iunie 2017 Zile de sarbatoare la Sirnea, de ZIUA OLIMPICA

Celebrata in toata lumea pe 23 iunie, din 1894 cand a fost infiintat Comitetul International Olimpic (CIO), ZIUA OLIMPICA va fi sarbatorita in acest an timp de doua zile, la Sirnea, in comuna Fundata din judetul Brasov.

Incepand de pe 22 pana pe 24 iunie a.c., frumoasa localitate brasoveana va fi gazda a numeroase manifestari cultural-sportive organizate de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) –  prin Academia Olimpica Romana (AOR) si AOR Filiala Brasov, si partenerii locali - Directia Judeteana pentru Sport Brasov, Primaria Comunei Fundata, Asociatia Pro Sirnea si Scoala Gimnaziala Sirnea.

Maine, joi, 22 iunie a.c., in cadrul concursului „Pentatlon Olimpic Scolar pentru Mileniul III”, cu incepere de la ora 15:00,  se vor desfasura intrecerile sportive, iar de la ora 20:00 vor avea loc probele teoretice si artistice „Terra Olimpia film”, si „Lauri Olimpici film”.
Seara se va incheia cu actiunea “Asa i-am cunoscut” - in memoriam Personalitati Olimpice, care va incepe la ora 21:00.

De ZIUA OLIMPICA, pe 23 iune 2017, se vor derula atat traditionala cursa de ciclism, cat si Crosul “Ziua Olimpica”, ajuns la cea de-a XXXV-a editie, dupa urmatorul program:
- ora    6:30   - Start Velomaraton – BRASOV – SIRNEA, de la benzinaria de pe Soseaua Cristianului;
- ora    8:30 - Ceremonia aprinderii Flacarii Olimpice - la Muzeul „Nicolae Fruntes”;
- ora    9:00 - Vernisajul Expozitiei de Afis si Fotografie Olimpica - Camin Sirnea si Inscrierea concurentilor pentru Crosul „Ziua  Olimpica 2017” - in curtea Scolii Gimnaziale din Sirnea, pe baza unei copii dupa buletin sau certificat de nastere si aviz medical.

Plecarea in Crosul „Ziua  Olimpica 2017” va fi de la Monumentul Eroilor , iar sosirea pe „Arena Olimpica”.

Startul se va da pentru cinci categorii de varsta:
- ora   10:00  - Start categoria  7-10 ani;
- ora   10:10  - Start categoria 11-14 ani ;
- ora   10:20  - Start categoria 15-18 ani ;
- ora   10:30  - Start categoria 19-30 ani ;
- ora   10:40  - Start categoria peste 30 ani.

- ora   10:50 – 30 m plat, alergare pe culoarele Olimpice (toate categoriile de varsta);

- ora   11:30  - Sosirea ciclistilor pe „Arena Olimpica”;
- ora   12:00  - Inceperea festivitatii de premiere unde vor fi prezente personalitati ale sportului romanesc si ale autoritatilor locale. Programul artistic va fi sustinut de ansamblurile „Eftimos” Brasov, ansamblurile folclorice ale Scolii Generale Poiana Marului si Astra Junior Sacele.
Toti participantii vor primi tricouri, medalii si diplome de participare „Olympic Day” din partea COSR.

ZIUA OLIMPICA se va incheia cu „Noaptea de Sanziene”, manifestare ajunsa la cea de-a XXXV-a editie, organizata de Centrul Cultural Reduta Brasov, Primaria Comunei Fundata, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov si Asociatia Pro Sirnea.  

In program sunt cuprinse o serie de datini ale locului: o sezatoare pe tema „Sanzienele in literatura si traditia populara” la Muzeul Nicolae Fruntes, cules de flori de Sanziene in acorduri muzicale, spectacol folcloric tematic „Sarbatoarea Sanzienelor” sustinut de solistii Andreea Jitea, Liliana Oncioiu, Marian Duicu si ansamblurile folclorice „Plaiurile Dumbravitei” si „Plaiuri Moiecene”. Aproape de miezul noptii cvartetul “Gaudeamus” va oferi celor prezenti un program de muzica si poezie denumit generic „Noapte Luminata”.