Stiri

8 februarie 2017 S-a stins din viata Valeriu Bularca

Familia olimpica este mai saraca dupa ce Valeriu Bularca, fost luptator de greco-romane, medaliat cu argint olimpic la greco-romane in limitele categoriei 70 kg in 1964 la JO de la Tokyo, a decedat la varsta de 85 de ani.

Valeriu Bularca a intrat in istoria sportului romanesc drept sportivul care a cucerit primul titlu mondial, in 1961 la CM de la Yokohama, din Japonia (aur la greco-romane, in limitele categoriei 73 kg).

Maestru Emerit al Sportului, dupa retragerea din activitatea competitionala, Valeriu Bularca a devenit antrenor de lupte la clubul Steagu Rosu Brasov. In semn de apreciere pentru intreaga sa activitate in slujba sportului, o sala de sport din Intorsura Buzaului, localitatea sa natala, ii poarta numele.

Odihneasca-se in pace!