Stiri

23 decembrie 2016 “Scrisori de la Lia...”, pentru presedintele COSR

Mihai Covaliu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, a fost vizitat in aceasta dimineata de Iacint Manoliu, profesor universitar emerit la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, fratele Liei Manoliu, campioana olimpica la aruncarea discului in 1968, la Mexico City, fost presedinte al Comitetului Olimpic Roman intre anii 1990 si 1998.

Iacint Manoliu i-a oferit presedintelui COSR lucrarea sa intitulata “Scrisori de la Lia primite si comentate de Iacint Manoliu, sau cum se castiga o medalie olimpica de aur”, un volum care cuprinde 27 de scrisori primite de profesor de la sora sa, reproduse in totalitate. Printre epistole, sunt inserate “taieturile din ziare sau reviste pe care le atasase Lia”, precum si “comentarii  referitoare pe de-o parte la drumul Liei in acel an spre medalia de aur  si, pe de alta parte, la personajele si evenimentele de care era vorba in scrisori”, dupa cum a spus chiar autorul in “cuvantul inainte” al cartii.

“A fost un moment special. Vizita domnului Manoliu m-a onorat, iar cartea pe care mi-a oferit-o a fost pentru mine un adevarat dar binecuvantat de Craciun”, a spus Mihai Covaliu.