Stiri

26 iulie 2016 Presedintele COSR reia ideea unui Acord National pentru Sport

Presedintele COSR, Alin Petrache a propus astazi, in cadrul Forumului ''Sportul — disciplina cheie pentru dezvoltarea personala'', elaborarea unui Acord National pentru Sport pe o perioada de zece ani pentru sportul romanesc, idee lansata pentru prima oara in noiembrie 2014.
 
„Acordul National pentru Sport ar trebui sa fie Biblia sportului romanesc in perioada urmatoare. Acest document ar trebuie dezbatut de oamenii de sport, de specialisti in finante, dar si de reprezentanti ai partidelor politice, astfel incat, indiferent de cine este la guvernare, strategia sa mearga mai departe si obiectivele sa fie duse la indeplinire”, a declarat Alin Petrache.
 
Documentul ar trebui semnat de toti decidentii politici, dar si de cei din managementul sportiv (COSR, MTS, federatii sportive), care sa tina cont de acest parteneriat si sa respecte toate punctele prevazute. Acordul National pentru Sport va stabili liniile directoare ale miscarii sportive din Romania din urmatorii 10 ani si va contine un plan de masuri care vor trebui implementate pentru a readuce Romania in prim-planul sportului mondial si, de asemenea, va stabili Planul de investitii in infrastructura sportiva.